Despre autor
Numele meu este Andrei și sunt Country Manager pentru Financer.com România.
Dacă ar fi să mă descriu în câteva cuvinte, ar trebui să menționez faptul că sunt un financial geek, pasionat de scris, care și-a găsit jobul perfect. Banii și investițiile m-au interesat dintotdeauna.
Primele experiențe „profesionale” în lumea financiară le-am avut încă de pe la vârsta de 7 – 8 ani, când mergeam prin anticariate și cluburi de filatelie în orașul natal, Constanța, cumpăram timbre care de care mai frumoase, pe care apoi le vindeam, cu profit, băieților din cartier.
De atunci, interesul pentru bani, afaceri și investiții a persistat și, cu toate că am terminat o facultate tehnică și am și profesat ca inginer preț de câțiva ani, nu m-am oprit niciodată din a economisi și din a acumula informații din lumea financiară.
Din 2018, mi-am petrecut viața cercetând aprofundat domeniul finanțelor personale, al împrumuturilor și, desigur, al investițiilor. În acești ani am scris peste 200 articole pe aceste subiecte, majoritatea dintre ele fiind publicate pe Financer.com.
Mă mândresc în special cu ghidul dedicat începătorilor ce doresc să tranzacționeze acțiuni și cel în care prezint cele mai bune 13 idei de investiții.
Financer.com România nu exista atunci când m-am alăturat companiei în 2018, iar până în prezent am reușit să creez un site ce atrage peste 100.000 vizitatori unici în fiecare lună. Scopul meu este să fac din Financer cel mai bun și mai complet site de comparație financiară din România.
Cred, realmente, că educația financiară este extrem de importantă în viața oricărui adult responsabil și încerc prin site-ul nostru să ofer cât mai multe informații celor ce doresc să își dezvolte această latură, expunând totul într-un mod simplu și ușor de înțeles de către oricine.
Experiență profesională
Experiență profesională
Studii:
- Facultatea de Geologie și Geofizică București, Secția Inginerie Geologică, promoția 2010
- Facultatea de Geologie și Geofizică București, Master Ingineria Resurselor, promoția 2012
Job-uri:
- Country Manager Financer Romania 05/2018 – prezent
- Freelance Copywriter 12/2017 – 05/2018: am lucrat la mai multe proiecte, atât în limba română, cât și în engleză
- Vodafone Store Manager and Product manager, 11/2016 – 12/2017
- T-shirt store owner, 09/2015 – 11/2016
- Inginer de vânzări, 11/2014 – 09/2015
- Inginer Geolog, 10/2012 – 11/2014
Pe partea de conținut, m-am ocupat de mai multe pagini până când să scriu pentru Financer, dar niciunul din domeniu financiar. Însă pasiunea pentru tot ce ține de investiții, credite, economii m-au făcut foarte potrivit pentru acest job.
Postări ale autorului
Totul despre Programul Rabla 2022
aprilie 28, 2022 15 min de citit
Top 23 experți și influenceri financiari din România în 2022
septembrie 1, 2022 34 min de citit
Și tu poți deschide o afacere profitabila cu 1000 Euro!
iunie 23, 2022 22 min de citit
În ce să investești și, mai ales, să nu investești bani în 2022
octombrie 9, 2022 17 min de citit
Cum să faci bani ca și copil – 20 idei utile
iunie 1, 2022 14 min de citit
Top 7 companii financiare din România în 2022
octombrie 9, 2022 21 min de citit
Top cărți educație financiară pentru 2022
aprilie 28, 2022 20 min de citit
Top 17 mașini noi care costă puțin
aprilie 28, 2022 29 min de citit