Prima casă 2018 – tot ce trebuie să știi despre acest credit

Din ce în ce mai mulți tineri apelează la Creditul Prima Casă pentru a-și cumpăra o locuință. Aici vom prezenta toate caracteristicile acestui instrument financiar.

Întrebări și răspunsuri despre Prima Casă 2018

Prima casa

Ce este Prima Casă?

Prima Casă este un program care a fost lansat de Guvernul României în mai 2009 și care avea ca principal scop deblocarea unui sector economic foarte important din economia țării – cel imobiliar. Prin intermediul acestui credit, tinerii au fost încurajați să acceseze împrumuturi, pentru a-și putea achiziționa locuințe, ceea ce a dus la crearea de locuri de muncă în construcții și relansarea pieței imobiliare.

Pentru ce poate fi utilizat acest credit?

Un credit Prima Casă poate fi utilizat pentru a cumpăra o locuință veche, una nouă sau chiar pentru a-ți construi individual o casă, sau în regim de asociere.

Ce sume pot fi obținute?

Sumele pe care le vei putea obține prin programul Prima Casă diferă în funcție de tipul de locuință asupra căruia te decizi. Plafoanele pornesc de la 57.000 euro pentru locuințele vechi și pot ajunge până la 71.250 euro pentru cei care construiesc o casă în regim de asociere.

Cum se calculează avansul minim?

Avansul minim este de 5 %, dacă locuința asupra căreia te-ai decis se încadrează în plafoanele standard. Dacă îl depășesc, atunci se va calcula în felul următor: 5 % din plafonul maxim, plus diferența dintre prețul locuinței și maximul acceptat pentru tipul de casă.

Cum se calculează dobânda?

Dobânda este forma dintr-o parte fixă, marja băncii, care nu poate fi mai mare de 2 %, plus o parte variabilă, determinată de ROBOR 3M.

Care este perioada de rambursare?

Rambursarea împrumutului va depinde de mai mulți factori. Dar standard este cuprinsă între 3 și 30 de ani.

Ce condiții trebuie să îndeplinesc pentru a fi eligibil pentru Prima Casă?

Să fii cetățean român, să nu deții în proprietate o locuință mai mare de 50 mp, să nu ai un credit ipotecar activ sau să fi beneficiat de Prima Casă în trecut și să ai banii necesari achitării avansului + 3 luni de dobândă.

Pot aplica pentru program dacă am salariul minim?

Da, chiar și persoanele cu venituri lunare minime pot aplica pentru un credit Prima Casă, cu toate că suma disponibilă pentru ei va fi cu siguranță mai mică decât plafonul maxim acceptat pentru locuința respectivă.

Trebuie să fii căsătorit pentru a aplica pentru Prima Casă?

Nu. Chiar și persoanele singure sau cele care sunt într-o relație vor putea accesa un astfel de împrumut, în cazul al doilea ambii devenind coplătitori ai creditului.

Ce vechime în muncă trebuie să am pentru a accesa un credit?

Cu toate că se poate ca anumite condiții să difere în funcție de instituția bancară la care apelezi, în general se va solicita o vechime în muncă de minim un an și cel puțin 3 sau 6 luni la actualul angajator.

Există limită de vârstă?

Da, cu toate că aceasta diferă de la o bancă la alta. În termeni generali, limita minimă este de 18 – 25 ani, cu o limită maximă până la care se poate derula creditul de 63 – 65 ani.

Pot vinde un apartament cumpărat prin Prima Casă?

Răspunsul este da, poți. Dar va trebui să aștepți minim 5 ani de la data acceptării creditului pentru a putea înstrăina locuința.

Se poate închiria o locuință achiziționată printr-un credit Prima Casă?

Închirierea este posibilă, conform legislației în vigoare. Beneficiarul creditului nu poate înstrăina locuința, dar asta nu înseamnă că ea nu poate fi închiriată. Însă, pentru asta, va fi nevoie ca aplicantul să ceară acordul băncii creditoare și al statului. Dacă statul în general nu are o problemă cu închirierea locuințelor achiziționate prin Prima Casă, băncile în schimb o pot face și o și fac destul de frecvent. Și, din păcate, proprietarul nu poate cenzura acest refuz.

Cât durează aprobarea unui dosar?

Perioada de aprobare se poate să difere. Tocmai de aceea, este indicat ca cei ce doresc să aplice pentru Prima Casă să se aștepte la un termen de 60 de zile pentru finalizarea tranzacției de vânzare-cumpărare.

Mai sunt fonduri disponibile în cadrul programului Prima Casă 2018?

Da, până în prezent au fost cheltuite puțin peste 85 % din fondurile disponibile pentru acest an.

Prima Casă 2018 – tot ce trebuie să știi

Una dintre cele mai arzătoare dorințe ale tinerilor din România cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani este de a scăpa de chirie și de a-și lua propria locuință. Cum puțini dintre noi avem fondurile necesare pentru a achiziționa o casă cu banii cash, ne vedem nevoiți să apelăm la credite care să ne ajute. Prima Casă 2018 este un program guvernamental grație căruia vom putea accesa împrumuturi cu dobânzi avantajoase și cu un avans mic.

În acest articol dorim să îți aducem la cunoștință tot ce trebuie să știi despre Prima Casă 2018. De la cum s-a lansat acest program, la ce reprezintă și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea accesa fondurile puse la dispoziție de către statul român. Așadar, citește în continuare.

Ce este programul Prima Casă

prima casa

Prima Casă este un program ce a fost lansat de către Guvernul României în 20 mai 2009, ca o măsură anticriză, ce avea ce principal scop relansarea unui sector economic prioritar al țării – domeniul imobiliar – după ce acesta cunoscuse o prăbușire în perioada Crizei Financiare din 2007 – 2008.

Programul a fost gândit ca un ajutor financiar acordat în special tinerilor care doresc să își cumpere o locuință și care nu au bani pentru a achita un avans mai mare de 5 % din prețul total al imobilului respectiv (cum solicită majoritatea băncilor pentru un credit ipotecar).

Statul român se angajează ca prin Fondul de Garantare Prima Casă să garanteze în momentul de față o bună parte din creditele acordate de către băncile participante la program, cu condiția ca ele să vină cu oferte de creditare ceva mai accesibile pentru persoanele care doresc să își cumpere o primă locuință.

Astfel, pentru împrumuturile luate pentru locuințe vechi, statul garantează 40 % din sumă, iar pentru creditele luate pentru imobilele noi 50 % din suma totală va fi asigurată de către Fondul de Garantare Prima Casă. Prin locuință nouă se înțeleg acele imobile care au fost finalizate/consolidate cu maxim 5 ani înainte de depunerea cererii de creditare.

Prima Casă 2018 condiții

Condiții de creditare

Iată care sunt condițiile cu care vin creditele accesate prin programul Prima Casă 2018:

În primul rând, trebuie să amintim faptul că împrumuturile vor fi acordate doar în lei de către băncile participante la program și că trebuie respectate anumite prevederi, cum ar fi:

  • Rata dobânzii nu are voi să depășească ROBOR la 3 luni + 2 %, în marjă fiind inclus și nivelul maxim total al comisioanelor ce pot fi percepute de către bancă
  • Există un comision de garantare care este plătit către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (cunoscut și drept Fondul de Garantare Prima Casă), în valoare de 0.45 % pe an, ce se aplică la 50 % din sold pentru locuințele noi și 40 % pentru cele vechi
  • Nu se vor percepe comisioane pentru rambursarea anticipată a creditului

Sume maxime ce pot fi accesate

Sumele maxime ce pot fi obținute prin programul Prima Casă 2018 diferă foarte mult în funcție de tipul de locuință asupra căreia te-ai decis să o achiziționezi. Astfel:

  • Pentru locuințele vechi vei putea accesa maxim 57.000 euro
  • Pentru locuințele a căror recepție de construcție sau de consolidare a fost făcută cu maxim 5 ani înainte de solicitarea creditului poți obține cel mult 66.000 euro
  • Dacă dorești să îți construiești tu o casă individual, atunci vei putea accesa tot 66.000 euro
  • Pentru cei ce vor construi o casă în regim de asociere, plafonul poate ajunge până la 71.250 euro

* cu toate că sumele exprimate mai sus sunt în euro, creditul va fi unul echivalent în lei pentru fiecare dintre variantele amintite

Avans prima casă

În ceea ce privește suma ce trebuie plătită drept avans Prima Casă, aceasta este în principiu setată la minim 5 % din prețul locuinței, dacă valoarea ei nu depășește plafonul maxim acceptat. În caz contrar, la cei 5 % din suma maximă acceptată pentru fiecare categorie în parte, se va adăuga diferența dintre valoarea locuinței și suma plafon.

Iată câteva exemple pentru a vedea mai bine cum este calculat avansul minim:

  1. Pentru o casă veche, a cărei valoare este setată la 45.000 euro, avansul minim va fi de 5 %, adică 2250 euro
  2. Pentru un apartament într-un bloc nou, care ar costa 70.000 euro, se va calcula în felul următor: 5 % din plafonul maxim de 66.000 euro – deci 3300 euro, plus diferența dintre 70.000 euro și plafon, adică încă 4000 euro. În consecință, avansul minim trebuie să fie 7300 euro în cazul acesta

Pentru o mai bună estimare a avansului pe care va trebui să îl dai, te vei putea folosi de un calculator Prima Casă, ce va putea fi găsit pe site-urile de prezentare ale băncilor participante la program.

Perioada de rambursare

În ceea ce privește perioada de rambursare, creditul Prima Casă 2018 poate fi accesat pe maximum 30 de ani. În același timp, nu poate fi luat un astfel de împrumut pe mai puțin de 3 ani.

Cine poate aplica pentru Prima Casă 2018

prima casa 2018

Pentru a putea beneficia de oferta de creditare cu care vine programul, cei care vor să își cumpere o casă sau un apartament trebuie să se încadreze în anumite termene, cum ar fi:

  • Să fie cetățeni români
  • Să nu fi avut în trecut sau să aibă în prezent în proprietate o locuință, fie la comun cu cineva (soți sau alte persoane) sau individual, cu o suprafață utilă mai mare de 50 mp, cu excepția acelor locuințe care au fost dobândite printr-o moștenire
  • Să nu aibă în derulare un alt credit ipotecar și să nu fi accesat deja un credit Prima Casă în trecut
  • Să cumpere o locuință finalizată sau să construiască o singură locuință cu ajutorul împrumutului acordat
  • achite avansul minim și să constituie un depozit colateral egal cu valoarea dobânzii datorate pe o perioadă de trei luni

Pe lângă aceste termene standard, persoanele care doresc să li se întocmească un dosar Prima Casă vor trebui să respecte și anumite condiții salariale. Acestea vor fi prezentate în cele ce urmează.

Condiții salariale

În primul rând, beneficiarul creditului va trebui să aibă un anumit venim minim net lunar, acesta diferind în funcție de suma necesară și de banca la care aplicantul apelează. În general, chiar și persoanele cu un salariu minim net vor putea accesa un credit Prima Casă 2018, cu toate că cel mai probabil suma disponibilă pentru ei va fi ceva mai mică decât plafonul maxim atribuit tipului de locuință în cauză.

Statutul civil

Trebuie să fii căsătorit pentru a accesa un credit Prima Casă? Ei bine, cu toate că acest zvon se tot vehiculează printre cercurile de oameni, statutul civil nu este important pentru a putea avea acces la acest împrumut.

Își vor putea deschide un dosar Prima Casă atât persoanele singure, cât și cele care sunt în cupluri necăsătorite (ambii devenind în felul acesta coplătitori ai creditului).

Vechime muncă

Mare parte a băncilor participante la program solicită ca aplicanții să aibă o vechime de minim un an în câmpul muncii, cu cel puțin 3 sau 6 luni de contract de muncă la angajatorul actual.

Limită de vârstă Prima Casă

fondul de garantare prima casa

În ceea ce privește limita de vârstă pentru Prima Casă, lucrurile diferă destul de mult, în funcție de banca la care dorești să aplici pentru a accesa împrumutul. Cu toate acestea, în limite generale, vârsta minimă acceptată este cuprinsă între 18 și 25 de ani și ține foarte mult de condițiile interne ale băncii creditoare.

Pe de altă parte, cu toate că nu există o vârstă maximă pentru aplicanți, instituțiile bancare vor calcula un viitor credit Prima Casă în așa fel încât acesta să se încheie atunci când beneficiarul a împlinit vârsta de 63 – 65 ani. Cu alte cuvinte, dacă o persoană de 50 de ani dorește să își deschidă un dosar Prima Casă, perioada de împrumut pe care o va putea obține va fi de maxim 13 – 15 ani.

Atenție la limita de credit

Așa cum am amintit și într-un alt articol de pe pagina noastră, limita de credit urmează să fie modificată de către BNR, începând cu 1 ianuarie 2019. Dacă în prezent, o medie a pieței în ceea ce privește nivelul maxim de creditare a unui individ este la 47 % din veniturile lunare nete (pentru credite ipotecare), începând de anul viitor aceasta nu va putea depăși 40 % pentru creditele în lei și 20 % pentru cele în valută.

Cum se traduc aceste modificări? Desigur, printr-o scădere a sumelor pe care persoanele fizice le vor putea împrumuta, atât prin Prima Casă, cât și prin orice alt mijloc de creditare.

Acte necesare pentru un dosar Prima Casă

Pe lângă îndeplinirea tuturor condițiilor amintite mai sus, cei ce doresc să își deschidă un dosar Prima Casă 2018 vor trebui să aibă asupra lor următoarele acte și documente:

  • Actul de identitate al tău și al soțului/soției sau al partenerei/partenerului (dacă aplici cu aceste persoane drept coplătitori ai creditului)
  • Copie după certificatul de naștere și de căsătorie (dacă este cazul, desigur)
  • Documente care să ateste salariul tău și al persoanei coplătitoare – dacă este cazul
  • Antecontract de vânzare – cumpărare în original care s-a întocmit între cumpărător și vânzător, prin care să se ateste achitarea avansului pentru o locuință
  • Actele de proprietate, în original, ale locuinței
  • Extras de Carte Funciară
  • Declarație pe propria răspundere autentificată prin care să se ateste faptul că la data când s-a întocmit dosarul Prima Casă nu deții în proprietate nicio locuință mai mare de 50 mp, nu ai achiziționat o altă locuință prin programul Prima Casă sau deții o singură locuință care are suprafața mai mică de 50 mp
  • Desigur, pe lângă aceste acte și documente standard, fiecare banca mai poate solicita și altele suplimentare, în funcție de politica internă de aprobare a creditelor

Obligații

Pentru a putea beneficia de sumele puse la dispoziție de creditul Prima Casă, beneficiarii împrumutului vor avea și anumite obligații. Acestea sunt:

  • Cu ajutorul fondurilor obținute prin programul Prima Casă se poate achiziționa fie o locuință deja finalizată (deci nu un apartament în stadiul de proiect), ori se poate folosi suma de bani pentru a construi propria locuință. Banii nu pot fi cheltuiți în alte scopuri
  • Casa respectivă nu poate fi înstrăinată în primii cinci ani de la achiziție – aici vorbim despre acte de vânzare, de donație sau orice alt act juridic prin care să rezulte schimbarea proprietarului
  • Imobilul nu poate fi grevat cu alte sarcini pe perioada garanției de 5 ani, însemnând că nu va putea fi pus drept garanție pentru îndeplinirea altor obligații, cum ar fi o a doua ipotecă
  • Locuința ce urmează a fi cumpărată cu ajutorul unui credit Prima Casă trebuie să se încadreze în clasele A, B sau C de eficiență energetică
  • Titularul creditului trebuie să își asigure locuința achiziționată împotriva tuturor riscurilor la care ar putea fi supusă, cu drepturile la despăgubire cesionate obligatoriu în favoarea băncii care a acordat împrumutul și a Statului Român
  • Imobilul va purta o ipotecă de rang I atâta timp cât este încă în desfășurare creditul Prima Casă 2018, constituită în favoarea Statului Român, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice

Condiții necesare pentru construirea casei

program prima casa

Pentru cei care doresc să își construiască propria locuință prin intermediul unui credit Prima Casă, iată care ar fi condițiile pe care va trebui să le respecte:

  • Să plătească un avans de minim 5 % din valoarea costului de construcție a clădirii (dacă se încadrează în plafonul maxim admis, în caz contrar se va folosi un instrument de calcul asemănător celui din exemplu 2 prezentat mai sus)
  • Să declare că, la data solicitării creditului, nu are în proprietate o locuință cu suprafața totală mai mare 50 mp, că nu are în derulare un credit ipotecar și că nu a mai accesat programul Prima Casă în trecut
  • Să aibă în proprietate terenul pe care urmează să se construiască locuința, înscris în cartea funciară și liber de orice sarcini. Mai mult decât atât, va trebui să se oblige să garanteze cu respectivul teren, precum și cu clădirea care urmează să se construiască folosind creditul
  • Să prezinte instituție bancare ce acordă împrumutul un proiect tehnic al clădirii ce urmează a fi construită și detaliile de execuție a lucrării
  • Să dețină autorizație de construcție valabilă, precum și toate celelalte avize și acorduri necesare conform legii
  • Să facă dovada unui contract de antrepriză încheiat cu o societate omologată în construcții, în care să se prevadă obligația antreprenorului de a finaliza construcția în cel mult 18 luni de la data efectuării primei trageri din sumele oferite prin intermediul programului Prima Casă
  • Să prezinte dovada achitării unei polițe de asigurare a lucrărilor de construcție
  • Să facă dovada constituirii unei garanții de bună execuție a lucrării de 10 % din valoarea totală a devizului estimativ de lucrări
  • Să aibă un contract valabil cu un diriginte de șantier autorizat
  • Se va obliga să suporte eventualele costuri suplimentare față de cele din deviz
  • Se obligă se respecte restul regulilor impuse locuințelor – să nu înstrăineze clădirea pentru minim 5 ani, să o asigure, să o construiască astfel încât să se încadreze în clasele energetice A, B sau C etc.

Pașii pentru obținerea unui credit Prima Casă

Iată care sunt pașii pe care o persoană va trebui să îi urmeze pentru a putea aplica pentru un credit Prima Casă 2018:

  1. Alegi o locuință care să îndeplinească toate condițiile care au fost amintite până acum
  2. Mergi la una dintre băncile participante la programul Prima Casă, de unde vei primi o listă cu toate actele și documentele necesare la dosar. Sfatul nostru este să alegi banca la care deja încasezi salariul sau la care ai deschis un cont de economii, pentru că vei avea anumite beneficii. Majoritatea insituțiilor bancare vor avea un calculator Prima Casă pe site-urile proprii, cu care vei putea simula costurile unui astfel de împrumut
  3. Completezi dosarul de finanțare (se poate să dureze puțin, pentru că vei avea nevoie și de anumite adeverințe din partea angajatorului)
  4. Depui dosarul de finanțare la bancă, pentru a fi analizat de un ofițer de credit. Ai grijă ca acesta să fie completat corect, în totalitate, pentru a nu ți se întoarce
  5. Dacă ai un dosar Prima Casă bine completat, urmează ca banca să evalueze locuința asupra căreia te-ai decis. Aceasta este realizată de către evaluatori imobiliari autorizați. Unele bănci lucrează doar cu anumite firme agreate, așa că întreabă-i dacă este cazul. După ce se constată valoarea imobilului, urmează ca banca să aprobe dosarul
  6. Va trebui să obții un Extras de Informare pentru a putea ca dosarul să fie apoi trimis către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (cunoscut și ca Fondul de Garantare Prima Casă). De la ei obține banca garanția din partea Statului Român
  7. Urmează analiza dosarului Prima Casă de către Fond. Aici, cea mai mică greșeală în completarea actelor, fie a ta sau a unui funcționar al băncii cu care lucrezi, va face ca dosarul să se întoarcă pentru completări. De aceea te atenționam să completezi foarte atent toate documentele
  8. După ce Fondul aprobă dosarul, trimite băncii răspunsul pozitiv, împreună cu factura aferentă comisionului de garantare. În această etapă va trebui să achiți un comision de analiză către Fond, în valoare de 0.25 % din suma creditului
  9. Fondul emite un contract de garantare, pe care apoi îl trimite băncii
  10. Urmează semnarea tuturor contractelor la un notar: de credit, de garantare, de vânzare – cumpărare, de ipotecă. După ce notarul te anunță că locuința a fost intabulată în Cartea Funciară și că ipoteca s-a realizat în favoarea Băncii și a statului, atunci vei avea banii în cont și se va putea realiza transferul către vânzător

Cât durează aprobarea unui dosar Prima Casă?

programul prima casa

Ca o regulă generală, cei de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM recomandă ca persoanele ce doresc să aplice pentru Prima Casă să specifice în antecontractul de vânzare-cumpărare un termen de 60 de zile pentru finalizarea tranzacției. Iată de ce:

Va trebui să aștepți în primul rând, așa cum a fost amintit și puțin mai sus, să îți fie aprobat dosarul de credit de către un ofițer de la instituția bancară la care apelezi. Acest proces poate dura de la câteva zile, la mai mult de două săptămâni.

Apoi, dosarul estre trimis către Fondul de Garantare Prima Casă, unde în general mai stă cel puțin o săptămână. Spunem „cel puțin”, pentru că se poate întâmpla ca, din diverse cauze, dosarul să fie incomplet și să fie trimis înapoi, cu mențiunea de a se mai adăuga diverse acte. Astfel, vei ajunge din nou să aștepți reanalizarea dosarului și așa mai departe.

Avantaje și dezavantaje ale acestui program

Ca orice instrument financiar, și acest credit vine cu anumite avantaje, dar și dezavantaje. Iată care ar fi acestea.

Avantaje

Dezavantaje

  • Din păcate, calcularea dobânzii pentru acest credit poate fi considerată și dezavantajoasă în anumite situații. Când valoarea ROBOR 3M este ridicată, ajunge și dobânda ta să fie una mai mare
  • Este greu să accesezi un astfel de împrumut, fiind nevoie să îndeplinești o mulțime de condiții, să completezi foarte multe acte și să aștepți destul de mult timp pentru a afla dacă ți se aprobă creditul
  • Locuințele achiziționate prin Prima Casă nu se supun Legii Dării în Plata
  • Trebuie, pe lângă banii de avans, să achiți și costul unui depozit reprezentând 3 rate de dobândă
  • Nu ai voie să înstrăinezi locuința pentru cinci ani de la momentul achiziționării
  • Va trebui ca anual să achiți un comision către Fondul de Garantare Prima Casă

Cum arată plafonul garanțiilor

calculator prima casa

Pentru anul 2018, peste 85 % din totalul fondurilor alocate au fost epuizate. Pentru anul 2019 și 2020 vor fi alocate sume de două miliarde de lei pentru garanții, la fel ca în 2018. În 2021, însă, plafonul va fi scăzut și nu vor fi disponibile decât 1.5 miliarde lei.

Va dispărea programul Prima Casă după anul 2021? Am vrea să venim cu un răspuns clar pentru această întrebare, însă nimeni nu știe sigur exact ce se va întâmpla până atunci, din păcate. Va trebui să așteptăm și să vedem.

Ce alternative ai la Prima Casă

Dacă, dintr-un motiv sau altul nu ești eligibil pentru a lua o locuință prin Prima Casă, o vei putea face folosindu-te de un credit ipotecar standard. Pe site-ul nostru, Financer.com, vei găsi mai mulți creditori care oferă astfel de împrumuturi. Avantajul lor este acela că, cu toate că va trebui să achiți o sumă mai mare ca avans, sunt mult mai rapizi și prompți în acordarea creditelor.

Despre autor

Rămâi mereu la curent cu Financer.com

Urmărește-ne pe Facebook