Economii în cuplu – Da sau Nu?

Economii comune – Nu este întotdeauna ușor să știi care este cea mai bună soluție economică atunci când trăiești într-un cuplu. Ar trebui să avem banii la comun sau fiecare este responsabil de veniturile lui? Iată câteva sfaturi.

Economii în cuplu – Da sau Nu?

Iată o întrebare pe care multe persoane și-o adresează atât lor, cât și persoanelor iubite. Este bine să strângi bani atunci când ești într-o relație? Și dacă da, cum gestionezi aceste economii? Le pui la comun? Sau fiecare își ține banii separat? Ei bine, citește în continuare pentru a afla care sunt sfaturile noastre în acest sens.

Facem sau nu economii?

economii

În primul rând, nu încape îndoială când vine vorba despre răspunsul la această întrebare. Da, bineînțeles că ținta fiecăruia dintre noi ar trebui să fie să facem economii. Indiferent că suntem sau nu într-o relație, că avem salariul minim pe economie sau de 10 ori mai mare, toți ar trebui ca, de la o lună la alta, să punem bani deoparte, pentru zile negre.

Niciodată nu știi când vei avea nevoie de bani. Poate ți se defectează mașina, sau se strică frigiderul, oricând este bine să ai o plasă de siguranță din punct de vedere financiar, care te va ajuta să scapi din situații ce nu suportă amânare. Pe site-ul nostru vei putea găsi o pagină intitulată „200 sfaturi despre economii”, ale cărei ponturi te vor sprijini în a pune bani deoparte.

Bineînțeles, atunci când fondurile disponibile nu sunt suficiente, vei putea apela fără probleme la un credit rapid ori la un credit nevoi personale, cu ajutorul cărora vei putea depăși situațiile urgente. Dar până una-alta, este bine să ai și tu ceva economii personale.

Gestionarea cheltuielilor comune

Sfatul multor experți ar fi ca pentru cheltuielile comune, care țin de chirie, întreținere, abonamentele la servicii de televiziune și internet, mâncare, ieșit la restaurant ori la film etc., banii să fie puși la comun, în proporție egală.

În felul acesta, ambii parteneri își vor face simțită contribuția, iar niciunuia dintre ei nu i se va părea, după o anumită perioadă de timp, că celălalt profită de mărinimia și generozitatea lor.

Gestionarea banilor

Cu toate că acele cheltuieli comune ar fi ideal să fie suportate în egală măsură de către ambele părți implicate într-o relație, fiecare dintre parteneri va avea nevoie și de bani proprii, de buzunar. Astfel, există patru modele diferite de gestionare a finanțelor într-un cuplu:

  1. Economii la comun 100 % – este o metodă cât se poate de simplă. Toate fondurile câștigate sunt puse la comun, ambii parteneri având acces nelimitat la banii respectivi
  2. Economii la comun parțiale – ca și mai devreme, veniturile sunt puse la comun, iar din ele sunt achitate datoriile și facturile, restul împărțindu-se în mod egal. Fiecare individ este apoi responsabil de felul în care își gestionează banii proprii
  3. Se împart doar cheltuielile – toate cheltuielile fixe sunt plătite la comun, iar restul salariului personal rămâne în proprietatea celui care a câștigat banii
  4. Economii comune proporționale – plătiți împreună facturile, însă cel care produce mai mulți bani lunar va achita mai mult, proporțional cu diferența de venit

Numărul celor cu economii la comun a scăzut

economii la comun

Alegerea uneia dintre variantele de mai sus poate fi destul de dificilă. Anumite persoane vor detesta să împartă banii, în vreme ce alții s-ar simți ofensați dacă nu accepți și contribuția lor la cheltuielile lunare.

Aici, cel mai adesea, nu vor exista variante bune sau rele. Cel mai bine este să discuți cu partenerul de viață și să ajungeți la un consens, pe care amândoi să îl agreați. Cuplurile care își pun toate fondurile la comun au scăzut dramatic în ultima vreme, deoarece și cheltuielile sunt mult mai diferite față de acum, să zicem 30 de ani.

Femeile vor dori să își cumpere mai multe machiaje, creme anti-îmbătrânire, vopsea de păr, în vreme ce bărbații vor fi probabil mai interesați de jocuri de PlayStation, telefoane mobile performante și ceasuri. Tocmai de aceea, sfatul nostru ar fi ca fiecare să și păstreze și câțiva bani proprii, pentru a evita situațiile în care trebuie să dai explicații pe ce și de ce ai cheltuit anumite sume.

Noi sugerăm testarea tuturor variantelor prezentate mai sus pentru câteva luni (2 sau 3), înainte de a te decide asupra căreia să rămâi. Bineînțeles că ele nu sunt bătute în cuie, putând fi ajustate după bunul plac și după necesitățile fiecărui cuplu.

Dacă vrei să ai în continuare o relație solidă, evită întrebările și opiniile despre cum își gestionează partenerul economiile proprii. Nu sunt puține cazurile în care conflictele familiale pornesc chiar de la aceste mici observații.

Folosește un cont comun pentru cheltuieli

Multe persoane aleg să își deschidă un cont de economii separat, dedicat cheltuielilor. Fă o medie a facturilor lunare și pune deoparte atât tu cât și cealaltă jumătate a relației suma respectivă în contul amintit.

Poți alege să alimentezi chiar cu o sumă puțin mai mare, iar la final de an, banii rămași în cont să îi folosiți împreună, pentru a ieși la o cină romantică, ori pentru a pleca într-un concediu.

Multe cupluri de succes folosesc conturi de economii comune pentru cheltuielile cu chiria, întreținerea etc., având unele total separate dedicate cheltuielilor personale.

De ce este important să ai economii comune?

Conform unui studiu recent, realizat de ING International Survey – Economii 2018, peste 70 % dintre cuplurile din România își pun banii la comun. Același studiu arată că armonia unui cuplu este direct proporțional cu modul de gestionare a banilor.

Astfel, cei care au economii comune tind să se înțeleagă mai bine, pentru că există o transparență totală în ceea ce privește cheltuielile lunare. Așadar, partenerii nu ajung să se mai întrebe pe ce își cheltuie banii jumătatea lor sau dacă nu cumva le ascund ceva. În consecință, crește încrederea în persoana iubită, iar relația merge mai bine.

Sfaturi despre evitarea conflictelor

După cum probabil știi, mare parte a conflictelor familiale ce au loc în țara noastră pornesc de la gestionarea incorectă a banilor și a economiilor comune. De aici, relațiile pot ajunge să se șubrezească sau chiar să se rupă cu totul.

Sfatul nostru ar fi ca, pentru a evita conflictele financiare, să pornești de la a-ți calcula disponibilitatea monetară și să îți setezi un buget. În felul acesta, vei crea o privire de ansamblu a tuturor cheltuielilor comune, ce țin de locuință, întreținere, curent etc.

Deschide un cont comun în care atât tu cât și partenerul de viață să virați lunar banii necesari pentru cheltuielile amintite mai sus. Alimentarea acestuia ar fi bine să se realizeze automat, astfel că niciunul dintre voi nu va uita să depună banii într-o anumită lună.

Fii deschis în ceea ce privește veniturile și nevoile tale, dar permite-i și celui de lângă tine să își păstreze anumite sume lunar, pe care să le poată cheltui după bunul plac.

Ce este bine pentru relația ta?

Ei bine, din păcate, aici tu trebuie să fii cel care găsește un răspuns. Ceea ce merge foarte bine la unele relații, se poate să nu funcționeze și pentru voi. Multe cupluri aleg să își pună la comun în totalitate veniturile lunare; altele preferă să împartă doar cheltuielile fixe. Niciuna dintre variante nu este greșită.

Cel mai important este ca, indiferent de alegerea pe care o faceți, să existe în permanență comunicare deschisă între voi, să nu aveți secrete majore în ceea ce privește obiceiurile monetare personale și să găsiți o modalitate de a gestiona capitolul economii comune într-o manieră plăcută, fără să creați situații conflictuale.

Rămâi mereu la curent cu Financer.com

Urmărește-ne pe Facebook

Setările de intimitate Financer

Folosind financer.com accepți să fii de acord cu termenele și condițiile, precum și cu politica noastră privind datele cu caracter personal. Folosim Cookie-uri pentru a analiza și urmări modul în care este utilizat site-ul nostru, pentru a putea îmbunătății continuu serviciile oferite. Anumite Cookie-uri necesită consimţământul tău activ, pentru a putea colecta date. Te poți informa în legătură cu politica Cookie proprie, dar și cu privire la serviciile părților terțe ce sunt folosite de către noi în secțiunea Cookie-Setări, de pe site-ul nostru.

Facebook Marketing

SEO Solutions LTD. (noi), în calitate de furnizor al site-ului financer.com, folosim Facebook-pixel pentru a ne promova conținutul și serviciile către vizitatorii noștrii Facebook și pentru a monitoriza rezultatele pe care aceste campanii de marketing le au. Aceste date sunt anonime pentru noi și servesc numai pentru scopuri statistice. Facebook poate conecta datele colectate din Facebook Pixel cu profilul Facebook al fiecăruia dintre voi (Nume, E-mail etc.) și poate folosi informațiile pentru activități advertoriale proprii. Poți vedea și controla datele colectate de Facebook în secțiunea privind politica datelor personale din aplicația Facebook.