Ce bancă acordă credit dacă ești în Biroul de Bredit?
În general, instituțiile bancare se cam feresc să ofere împrumuturi persoanelor catalogate drept rău-platnice. Iar asta nu se întâmplă doar pentru că așa vor ele, ci din cauză că sunt forțate de regulile stabilite de către BNR.
Așadar, dacă te întrebi ce bancă acordă credit dacă ești în Biroul de Credit, răspunsul este niciuna.
Acestea fiind spuse, există o mulțime societăți nebancare la noi în țară ce vin cu soluții financiare pentru cei care nu au un istoric de creditare tocmai perfect.
Este drept că dobânzile lunare oferite vor fi unele ceva mai mari față de cele ale băncilor, dar măcar ei sunt dispuși să ajute persoanele aflate în astfel de situații.
Și pe site-ul Financer.com vei găsi companii ce oferă împrumuturi de genul acesta, pe care le poți găsi aici.
Dacă ar fi să ne întrebi pe noi, cele mai bune trei companii ar fi următoarele:
- Viva Credit, ce are în portofoliu credite cu dobândă 0 pentru cei care apelează pentru prima dată la serviciile lor
- Ocean Credit, IFN-ul cu cea mai mică dobândă din țară
- AXI Card, ce oferă carduri cu linie de credit de până la 3000 lei, cu dobânzi de doar 0.2 % pe zi
Ți-am răspuns la întrebare? Scrie eventualele comentarii sau întrebări suplimentare mai jos!