În cât timp se închide un cont bancar?
În general, închiderea unui cont bancar are loc în ziua depunerii cererii în acest sens, asta dacă nu cumva există anumite nereguli pe contul respectiv, cum ar fi popririle.
Procedura pentru închiderea unui cont bancar este una relativ simplă. Tot ce ai de făcut este:
- Să te prezinți într-un punct de lucru al băncii cu care colaborezi cu cartea de identitate
- Să faci o solicitare în acest sens din aplicația băncilor online
Cum cea de-a doua variantă este ușor de pus în aplicare de către toți, vrem să discutăm mai mult despre prima.
Pentru închiderea unui cont bancar clasic, va trebui să completezi o cerere și un formular special într-o sucursală a băncii. Ulterior, funcționarul îți va înmâna un document care atestă închiderea contului, document ce ar trebui eliberat pe loc.
Dacă, dintr-un motiv sau altul, ți se spune că nu poate fi eliberat un astfel de act, solicită o copie a cererii tale, ștampilată și semnată.
Au fost cazuri când astfel de cereri de închidere au fost ignorate, iar beneficiarii s-au trezit peste ani cu datorii destul de mari cauzate de costurile lunare de administrare. Având actele semnate și ștampilate, poți face dovada dorinței tale de a închide contul.
Ți-am răspuns la întrebarea în cât timp se închide un cont bancar? Scrie eventualele comentarii sau întrebări suplimentare mai jos!