Voucher bicicletă – informații, drepturi dar și obligații

5 minute

Voucher bicicletă – informații, drepturi dar și obligații

voucher bicicleta

Probabil știi că în anii trecuți (n.r. 2017 și 2018), primarul Capitalei, doamna Gabriela Firea a decis să acorde un ajutor financiar persoanelor din București ce doresc să își achiziționeze o bicicletă. Astfel, cu ajutorul Primăriei Generale a Municipiului București, locuitorii metropolei au primit un așa-numit voucher bicicletă în valoare de 500 lei.

Prin intermediul voucherului, un număr de 25.000 bucureșteni în 2017 și 30.000 în 2018 și-au putut achiziționa biciclete noi la un preț redus față de cel din vitrină.

Pentru anul 2019, cel puțin momentan, nu s-a anunțat nimic oficial cu privire la un eventual nou program de înnoire a parcului velo. Dar imediat ce vom afla ceva noutăți, vom posta în acest articol, astfel încât să te ținem la curent.

În ce consta programul voucher bicicletă

prima bicicleta

Ideea programului derulat de către Primăria București era, la bază, una bună. Oferea un număr limitat de vouchere, ce puteau fi utilizate pentru achiziționarea de biciclete și nu numai. Bicicletele electrice, trotinetele (clasice sau electrice), dispozitivele de tip Segway sau Ninebot, toate puteau fi cumpărate cu prețuri reduse prin programul Prima bicicletă.

Cei din conducerea instituției s-au gândit probabil că prin intermediul voucherelor se va mai decongestiona puțin traficul atât de sufocat din Capitala României, beneficiarii alegând să își lase mașina acasă și să se deplaseze mai mult cu aceste noi mijloace de locomoție.

Cum a fost implementat programul „Prima bicicletă”

voucher bibicleta primarie

Din păcate, așa cum am văzut cu toții și la televizor, ideea a fost bună, dar implementarea ei nu chiar atât de bună. O mare parte din cei care au depus cereri pentru ridicarea de vouchere bicicletă erau persoane trecute de prima tinerețe, care cel mai probabil nu au mai încălecat o șa de zeci de ani.

Nu spunem că ei nu meritau o bicicletă nouă. Dar cel mai probabil după achiziționarea ei (dacă au ajuns ca într-adevăr să o cumpere) mulți dintre beneficiarii mai în vârstă nu au folosit-o deloc, dându-și probabil seama de riscurile reale cu care vine ciclismul în București.

Cu siguranță s-ar fi putut gestiona mai bine împărțirea acestor vouchere, astfel încât să fi ajuns la oameni care într-adevăr ar fi avut nevoie de ele. Dar, din păcate, așa cum se întâmplă de multe ori la noi, ideile bune sunt date peste cap de implementări care lasă de dorit.

Obligații

prima bicicleta

Marea surpriză a celor care au beneficiat de un astfel de voucher bicicletă a venit în aprilie 2019, când reprezentanții ANAF au făcut publice obligațiile fiscale. Astfel, conform art. 114 – 116 din legea 227/ 2015, persoanele care au luat ajutoare financiare pentru biciclete acordate de către Primăria Capitalei în 2018 au obligația de a declara veniturile.

Asta înseamnă că beneficiarii trebuie ca până în data de 31 iulie 2019 să facă un drum până la sediul ANAF de care aparțin, să stea la acele cozi despre care știm că sunt aproape interminabile și, prin intermediul Declarației Unice de Venit, să declare faptul că au primit voucher bicicletă.

Mai mult decât atât, voucherul respectiv este și impozitabil. Asta înseamnă că celor ce au accesat un astfel de ajutor din partea Primăriei, li se va opri un impozit de 10 % din venit. În consecință, vor trebui să plătească ANAF-ului suma de 50 de lei.

În caz de neplată a impozitului se riscă aplicarea unei amenzi cuprinse între 50 și 500 lei.

Declarația oficială a Primăriei București

voucher bicicleta 2018

La auzul știrilor, Primăria Capitalei, prin doamna primar Gabriela Firea a făcut o declarație conform căreia dorea ca impozitul să fie reținut la sursă și să nu fie taxate persoanele beneficiare. Din păcate pentru bucureștenii care cu doar câteva luni în urmă să considerau norocoși că au prins un voucher, ANAF-ul nu a fost de acord cu acest demers.

Asta înseamnă că fiecare persoană în parte care a primit acest ajutor va trebui să se ducă personal la sediile ANAF, să declare venitul și să plătească impozitul aferent.

Chiar dacă până acum nu a fost făcut niciun anunț oficial privind modul de gestionare al impozitelor pe voucherele accesate în 2017, se pare că și pe acestea vor trebui achitate niște taxe aplicate retrospectiv. Dar așteptăm să vedem ce se întâmplă și cu ele.

Concluzii

voucher prima bicicleta

Chiar dacă ideea în sine era bună, mai nou se pare că nu prea merită toată bătaia de cap cu care a venit un astfel de voucher bicicletă. Nu știm încă dacă pe anul 2019 se va face un nou program de ajutorare, dar dacă da, vă vom ține la curent.

 

×

Te rugăm evaluează Voucher bicicletă – informații, drepturi dar și obligații