WIKI

Noua Casă - tot ce trebuie să știi despre acest program

Update 2021 – fondurile pentru Noua Casă pe 2021 s-au epuizat în timp record iar momentan nu sunt semnale că sumele vor fi suplimentate.

Noua casă este un program guvernamental menit să ajute în special tinerii din România să își achiziționeze prima locuință în condiții de creditare avantajoase.

Printre cele mai importante caracteristici ale împrumutului sunt:

  • Avansul minim este de 5 %
  • Dobânda anuală este calculată ca IRCC + marja băncii de maxim 2 %
  • Perioada de rambursare poate fi de cel mult 30 ani

Update Noua Casă 2021

Programul Noua Casă 2021, cu toate că este încă activ, nu mai are fonduri încă de la finalul lunii august.

Anul acesta a fost o cerere imensă de locuințe noi. Din acest motiv, în doar cinci luni de la aprobarea bugetului, vedem că nu mai există fonduri Noua Casă 2021.

Cu toate că au existat promisiuni cum că vor fi ceva suplimentări de buget, iată-ne ajunși aproape de finalul anului și încă nu au fost adăugate sume noi.

În același timp nici nu știm sigur pentru cât timp se va mai derula programul, întrucât, oficial, el trebuia să se încheie la finele anului curent.

Însă cum cererea este atât de ridicată, se poate să vedem continuarea lui pentru încă ceva ani.

Noua Casă – tot ce trebuie să știi

noua casa 2021

Începând cu 20 august 2020 a fost lansat programul Noua Casă.

Ce este acest program, care sunt diferențele dintre el și vechiul Prima Casă și cum să accesezi un astfel de împrumut?

Toate aceste întrebări, dar și multe altele își vor găsi răspunsul în articolul de față.

Dar, înainte de toate, haide să vorbim puțin despre băncile participante la program și despre costurile la care să te aștepți atunci când accesezi un credit Noua Casă.

Ce bănci participă la Programul Noua Casă

În total, un număr de 14 instituții bancare de la noi au participat la programul noua casa 2021:

noua casa

La data actualizării articolului, 24.11.2021, numai 10 dintre ele mai aveau încă ceva informații despre program pe site.

Din acestea, doar 6 mai aveau și un calculator Noua Casă sau un calcul total al DAE pe site prin intermediul căruia să putem simula costurile unui astfel de produs:

BancăMarjăAdmin./EvaluareCost totalDAE
ING2 %0 lei/ 9 lei*N/AN/A
BCR2 %0 lei468.462 lei3.30 %
Raiffeisen2 %Total 90 Eur468.512 Lei3.30 %
Transilvania2 %0 leiN/AN/A
Românească2 %0 leiN/AN/A
Unicredit2 %0.0151 %/lunăN/AN/A
BRD2 %Total 450 lei468.487 lei3.30 %
CEC1.9 %Total 450 lei462.446 lei3.18 %
OTP2 %0 lei462.351 lei3.12 %
Intesa2 %100 lei484.969 lei3.50 %
  • N/A – nu am găsit pe site nici un simulator Noua Casă nici vreo informație despre DAE pentru a putea estima costul împrumutului

    * Trebuie să ai un venit de minim 700 lei timp de trei luni consecutive pentru costuri lunare 0, în caz contrar costul de administrare va fi de 9 lei

Pentru a realiza tabelul de mai sus am luat în calcul accesarea unui credit Noua Casă 2021 de 300.000 lei, pe 360 luni.

Ce este Noua Casă

„Programul Noua Casăeste noua denumire pe care Guvernul României s-a gândit să o ofere creditului vechiului credit Prima Casă.

Prin intermediul acestui program guvernamental, tinerii ce doresc să își cumpere o primă locuință o pot face grație unui credit garantat de stat în proporție de 50 % pentru locuințele vechi și 60 % pentru cele noi.

Condițiile contractuale sunt unele extrem de avantajoase, iar ele vor fi prezentate în continuare.

Noua Casă condiții

În primul rând trebuie amintit faptul că astfel de credite sunt acordate în lei de către băncile participante la program.

Aceste instituții de creditare, vor trebui să respecte anumite condiții Noua Casă, printre care:

  • Dobânda nu poate fi mai mare de IRCC + 2 % marja băncii (în acest 2 % trebuie incluse și diversele comisioane percepute de către bănci)

  • Se va percepe un comision de garantare, în valoare de 0.40 % pe an, aplicat pentru 60 % din valoare locuințelor vechi și 50 % din cea a locuințelor noi

  • Comisionul de analiză nu poate fi mai mare de 0.15% pe an din valoarea promisiunii de garantare

  • Nu se pot percepe comisioane pentru rambursarea anticipată a creditului

Sume maxime

În ceea ce privește sumele maxime ce pot fi accesate, acestea diferă în funcție de tipul de locuință pe care o alegi.

Astfel, avem următoarele variante:

  • Pentru locuințele ce valorează mai puțin de 70.000 euro, indiferent de vechimea lor, suma maximă a finanțării este de 66.500 euro

  • În ceea ce privește locuințele consolidate sau noi, a căror recepție a fost efectuată cu cel mult 5 ani în urmă, valoarea maximă a unui credit Noua Casă poate fi cuprinsă între 59.500 euro și 119.000 euro

Desigur, vei putea achiziționa și locuințe mai scumpe, explicăm mai jos cum.

Avans Noua Casă

În ceea ce privește avansul pe care va trebui să îl achiți dacă vrei să beneficiezi de acest program Noua Casă, lucrurile sunt puțin mai diferite dacă ar fi să comparăm cu Prima Casă.

Dacă în trecut avansul minim era de 5 % pentru toate locuințele achiziționate, în momentul de față suma minimă diferă în funcție de tipul de locuință asupra căreia te decizi, la fel ca în cazul valorii maxime ale creditului.

Așadar, avem următoarele variante:

  • Pentru locuințele vechi (mai vechi de 5 ani) și/ sau care valorează mai puțin de 70.000 euro, avansul minim rămâne la 5 %

  • Pentru locuințele noi (consolidate sau construite în ultimii 5 ani), cu valori cuprinse între 70.001 euro și 140.000 euro, avansul minim este de 15 %

Ca și până acum, în cazul în care optezi pentru proprietăți cu valori mai mari decât limitele mai sus amintite, la avans se va adăuga diferența dintre prețul de achiziție și maximul admis.

Spre exemplu, dacă alegi să cumperi un apartament vechi de 90.000 euro, avansul va fi calculat ca: 3.500 euro (cei 5 % din maximul de 70.000 euro, conform plafonului amintit mai sus) + 20.000 euro (diferența dintre valoarea proprietății și limita maximă admisă).

Perioada de rambursare

Când vorbim de programul Noua Casă condiții diferite față de creditele ipotecare standard avem și în privința perioadei de rambursare.

Un astfel de împrumut poate fi accesat pe un maxim de 30 ani și pe minim 5 ani.

Acestea fiind spuse, majoritatea băncilor au o politică internă în ceea ce privește vârsta maximă pe care un beneficiar al produselor financiare oferite o poate avea în momentul finalizării unui împrumut.

Unele instituții setează această vârstă la 63 ani, altele la 65 ani.

Ca atare, dacă, spre exemplu, un individ de 45 ani vrea să acceseze un credit Casă Nouă, o va putea face pe maximum 18 – 20 ani.

Cine poate aplica pentru programul Noua Casă

Pentru acest credit pot aplica toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, care au cel puțin un an vechime în câmpul muncii și peste șase luni la ultimul angajator.

Cu toate acestea, unele bănci cresc această vârstă minimă la 23 sau chiar 25 ani.

Locuința asupra căreia se hotărăsc trebuie să fie finalizată, ei nu trebuie să mai aibă în proprietate o altă locuință a cărei suprafețe totale să depășească 50 mp (cu excepția celor moștenite) și, desigur, să achite valoarea avansului.

Nu se va ține cont de statutul civil al solicitantului, dar foarte important este scorul de credit și limita de credit, ce nu poate depăși 40 % din veniturile lunare nete.

Ce obligații ai la completarea dosarului Noua Casă

Pentru a putea beneficia de acest credit garantat de Statul Român, trebuie să respecți anumite obligații, printre care:

  • Atunci când completezi dosarul, pe lângă documentele de identitate și salariale ale tale și ale coplătitorului (dacă este cazul), va trebui să obții un antecontract de vânzare – cumpărare și să completezi o declarație că nu deții o altă proprietate mai mare de 50 mp

  • Fondurile obținute nu pot fi folosite decât pentru achiziționarea unei locuințe finalizate care să se încadreze în clasele A, B sau C de eficiență energetică

  • Nu ai voie să înstrăinezi proprietatea în primii cinci ani de la achiziție sau să o grevezi cu alte sarcini (nu poate fi pusă garanție pentru obținerea unor alte instrumente financiare)

  • Trebuie să asiguri locuința achiziționată, iar drepturile la despăgubire să fie cesionate către Statul Român

Mare atenție!

Indiferent cât de bine îndeplinești obligațiile sau condițiile de creditare prezentate mai sus, dosarul trebuie să fie aprobat atât de către insituția bancară la care apelezi, cât și de către Fondul de Garantare Noua Casă.

Din această cauză se poate ajunge la o îngreunare a procesului de accesare și îți poți vedea dosarul întors de mai multe ori, pentru a i se aduce completări, în cazul în care lipsesc anumite acte sau declarații.

De regulă, timpul mediu de așteptare este de 30 zile pentru a putea beneficia de un astfel de împrumut, dar poate ajunge și la 60 zile.

Întrebări despre Noua Casă

Ce este Noua Casă?

Noua Casă este un program guvernamental cunoscut și sub numele de Prima Casă, prin intermediul căruia se vrea ajutarea tinerilor la achiziția primei locuințe din viața lor.

Prin intermediul programului pot fi accesate împrumuturi garantate de stat de până la 140.000 euro.

Ce sume pot obține?

În funcție de tipul de locuință asupra căreia te decizi, poți obține:

  • 70.000 euro, pentru locuințele vechi
  • 140.000 euro, pentru locuințele noi

Ca și locuințe noi sunt considerate acele clădiri consolidate sau construite în ultimii 5 ani.

Cât trebui să plătești avans Noua Casă?

Din nou, valoarea avansului depinde de tipul de locuință:

  • În cazul celor cu preț de achiziție mai mic de 70.000 euro, va trebui să achiți cel puțin 5 % din sumă
  • Pentru locuințele cu valori cuprinse între 70.001 și 140.000 euro, avansul minim este de 15 %
  • La aceste sume se adaugă diferența dintre valoarea de achiziție și plafonul maxim, dacă prețul locuinței este mai mare de această limită

Cât de mare este dobânda?

În cazul programului Noua Casă, dobânda este foarte atent controlată de către Guvern. Astfel, valoarea pe care va trebui să o achiți este calculată ca IRCC + maxim 2 % marja băncii.

Care este perioada de rambursare?

Perioada de rambursare este cuprinsă între 5 și 30 ani.

Pot aplica pentru Noua Casă dacă muncesc în străinătate?

Ei bine, nu. La program pot participa doar acele persoane cetățeni români, care își încasează veniturile în țară. Poți, totuși, dacă dorești să iți cumperi o locuință, să aplici pentru un credit ipotecar standard aici.

Când pot vinde un apartament cumpărat prin Noua Casă?

Locuințele achiziționate prin acest program pot fi înstrăinate la 5 ani de la cumpărarea lor.

Mai sunt fonduri pentru acest Program Noua Casă 2021?

Din păcate, nu. Fondurile au fost epuizate încă de la finalul lunii august.

Păreri Noua Casă

Programul Noua Casă 2021 a fost un real succes. Acesta este și motivul pentru care fondurile au fost epuizate atât de repede, într-un timp record față de alți ani.

Din păcate, nu toți cei care au dorit să acceseze un astfel de împrumut au și reușit să o facă.

Pentru ei, există și alte alternative, cum ar fi împrumuturile ipotecare clasice, despre care poți citi mai multe și pe care le poți compara apăsând butonul de mai jos.

Consideri că acest articol a fost util?

1 persoane din 1 au considerat articolul util

Sursele articolului

Andrei este managerul general al Financer România. Expert în finanțe personale, pasionat de investiții și fan al domeniului FinTech, și-a dezvoltat în ultimii ani o carieră în marketing-ul digital. Prin cele peste 200 postări de pe site, dorește să ofere sfaturi tuturor cititorilor, astfel încât aceștia să poată deveni independenți din punct de vedere financiar cât mai repede .

Share pe
Read IconVizualizări: 1456
Utimul update martie 25, 2022