cele mai bogate tari din lume

Cele mai bogate țări din lume – update aprilie 2024

  • martie 18, 2024
  • 20 min de citit
  • Read IconVizualizări: 2220

Te-ai gândit vreodată care sunt cele mai bogate țări din lume?

Ei bine, noi da. Și așa cum te-am obișnuit, la fiecare câteva luni avem grijă să actualizăm acest articol cu date și cifre noi.

Așadar, care crezi că sunt cele mai bogate țări în 2024? Să fie SUA sau China primele în top?

Citește în continuare și află. Dar, ca un mic avertisment, se poate ca rezultatele să te uimească.

10. Macao, 70.130 $ per individ

care este cea mai bogata tara din lume

Mișcare în clasament: PIB per capital crește puternic, de la la 58.931 USD la 70.130 USD și ceea ce face Macao să fie prima țară în al nostru top 10 țări bogate din lume.

Macao este o țară mică, situată pe o peninsulă din Sudul Chinei, ce are o populație de doar 686.000 locuitori. Cu toate acestea, nimic nu o împiedică să fie una dintre cele mai bogate țari din Asia și pe locul 10 mondial, conform algoritmului nostru de calcul.

Ai văzut toate filmele americane care laudă Las Vegasul? Ei bine, poți uita de ele, pentru că noul paradis al jocurilor de noroc este Macao. Datorită lor, economia acestui mic stat crește exponențial de la un an la altul, excepție fiind 2020, dată fiind situația sanitară la nivel global la acel timp.

Pe lângă cazinourile care activează în această țară, multe alte companii străine din industria jocurilor de noroc aleg să își ia licența de funcționare din Macao, datorită taxelor avantajoase.

În plus, veniturile țării sunt suplimentate cu exporturi ale diverselor bunuri. Asemenea statului vecin Singapore, cu toate că nu are resurse proprii, Macao și-a făcut un renume din a importa materiale din care produce diverse articole, numai bune pentru export.

Din totalul exporturilor realizate, 85 % reprezintă produse ce fac parte din industria textilă și a încălțămintei.

Știai că…

Mulți consideră că în scurt timp Macao va depăși Las Vegasul, ca principală atracție a pasionaților de jocuri de noroc?

9. Danemarca, 72.940 $ per individ

cea mai bogata tara din lume wikipedia
Sursa foto: Traveler.ro

Mișcare în clasament: Crește de la 71.400 USD la 72.940 USD, și își păstrează poziția de anul trecut.

Danemarca este una dintre țările cu cei mai fericiți oameni din lume și nici nu ne miră gradul de satisfacție al locuitorilor, dat fiind nivelul ridicat al serviciilor publice – în special sănătate, educație și administrare, precum și cel al salariilor.

Economia țării se bazează puternic pe sectorul dedicat serviciilor (aproape 80 % din toate job-urile din țară fac parte din această industrie), pe comerț, dar și pe un nivel ridicat de taxare a populației.

Conform ultimelor date furnizate de către Fiscul danez, 41.9 % din PIB provine din taxe.

Știai că…

În daneză, nu există o traducere directă a expresiei „te rog” și că 9 din 10 danezi au măcar o bicicletă iar, cum țara nu are nici un munte, rareori trebuie să pedaleze în plan înclinat?

8. Statele Unite ale Americii, 83.060 $ per individ

cele mai bogate tari din europa
Sursa foto: National Geographic

Mișcare în clasament: Crește de la 80.410 USD la 83.060 USD, dar pierde un loc în top țări bogate.

Așadar, iată că de anul acesta Statele Unite ale Americii nu se mai regăsesc în top 5 cele mai bogate țări din lume. Nici nu este de mirare, dacă ne întrebi pe noi, la ce creștere au avut următoarele două state pe care urmează să le prezentăm.

SUA are una dintre cele mai puternice economii ale lumii, fiind totodată și o țară cu un sistem economic puternic eterogen.

Astfel, putem observa cum acest stat excelează în tehnologii avansate precum computere, inteligență artificială, farmaceutice, industrie militară și aerospațială.

În același timp, America dispune și de cantități uriașe de resurse naturale, printre care aur, petrol, gaze naturale, cărbune, fier și sare, dar și de vaste zone agricole.

Știai că…

În SUA nu există o limbă oficială – majoritatea oamenilor vorbesc engleză, un număr imens spaniolă (42.5 milioane, aprox. 13.4 % din populație), iar în total sunt vorbite mai bine de 350 limbi pe teritoriul american?

O altă curiozitate este că, în medie, unul din opt oameni au lucrat la un magazin McDonald’s, la un moment dat în viața lor profesională.

7. Qatar, 84.900 $ per individ

cele mai bogate tari din lume
Sursa foto: Travelweek.com

Mișcare în clasament: PIB per individ crește de la 81.970 USD la 84.900 USD, dar pierde o poziție în top cele mai bogate țări din lume.

Ca mulți dintre vecinii ei, Qatar și-a făcut mare parte a averii din comerțul cu hidrocarburi.

Grație exportului a unor cantități uriașe de gaze naturale ce au fost descoperite în urmă cu 10 ani pe teritoriul statului, Qatarul devenea cea mai bogată țară din lume în 2019.

În același timp, mai multe state din Golful Persic se găseau pe poziții fruntașe în al nostru clasament din anii trecuți.

Iată că vremurile s-au schimbat, lumea a fost lovită de pandemia de coronavirus, prețul țițeiului a scăzut chiar și sub valoarea de 0 $ în aprilie 2020 și aproape toate statele arabe au părăsit topul.

Doar Quatar a rămas datorită faptului că Emirul Monarh Tamim bin Hamad Al Thani și-a dorit să nu rămână dependent de combustibili fosili la nesfârșit.

Astfel, a pus umărul la dezvoltarea de noi sectoare industriale cu ani în urmă, o strategie de succes, după cum s-a dovedit.

Veniturile suplimentare le sunt generate de industria aeriană și de turism, dar care și ele, din păcate, au suferit în anii de pandemie.

Știai că…

Cetățenii din Quatar nu plătesc taxe și impozite, dar se bucură de servicii de sănătate și educație gratuite, la standarde ridicate și că numai în jur de 10 % din totalul locuitorilor sunt și născuți în această țară?

6. Islanda, 87.870 $ per individ

cea mai bogata tara din europa
Sursa foto: Britannica.com

Mișcare în clasament: Crește de la 78.840 USD la 87.870 USD, câștigând două poziții.

Ei bine, da, și noi ne întrebăm cum un stat cu o suprafață de două ori mai mică decât ce a țării noastre și cu o populație de doar 372.000 oameni poate face parte din top țări bogate.

Dacă ar fi să ne luăm doar după produsul intern brut, Islanda ocupă locul 112 în lume. Însă dat fiind numărul mic de locuitori al țării, formula noastră de clacul o plasează pe locul 6 în top țări bogate.

Despre țară în sine, nu se pot spune prea multe. Economia este una cu o volatilitate destul de crescută, ce se bazează pe servicii, industria cimentului, cea a aluminiului, turism și, poate cel mai important, țara nu are armată.

Este singurul stat membru NATO fără forță armată, reușind să economisească sume considerabile anual.

Producția de energie electrică este 99.9 % generată din surse regenerabile și produc atât de mult curent încât își permite încălzirea șoselelor și a trotuarelor în capitala Reykjavik.

Știai că…

Islanda este una dintre țările cel mai puțin populate din lume, cu o densitate de doar 3 locuitori pe kilometru și pe teritoriul statului nu există nici un magazin din franciza McDonald’s?

5. Singapore, 91.730 $ per individ

care este cea mai bogata tara din europa
Sursa foto: Time.com

Mișcare în clasament: PIB per individ crește de la 87.880 USD la 91.730 USD și păstrează poziția a 5-a în top 10 cele mai bogate țări din lume.

Singapore este o țară foarte mică, fiind reprezentată în cea mai mare parte de capitala ei – orașul care poartă același denumire ca și statul – Singapore.

Cu toate că populația este extrem de densă, găsirea unei locuințe incredibil de greoaie și de scumpă, locuitorii o duc remarcabil de bine.

Tocmai de aceea insula este în prezent una dintre țările cu cel mai ridicat nivel de trai din lume.

Economia se bazează, în cea mai mare parte, pe industria manufacturieră. Iar partea amuzantă este că statul nu are practic nicio resursă naturală.

Singapore și-a făcut un renume pentru următoarea strategie: importă produse de calitate medie, le îmbunătățește și apoi le vinde drept veritabile articole de top.

Datorită veniturilor mari generate, Singapore este considerată de mulți drept cea mai bogată țară din Asia.

Știai că…

Datorită normelor foarte severe impuse de către stat privind poluarea, în prezent trebuie să plătești o taxă de mediu pentru a putea deține un autovehicul în Singapore? Taxa costă aproximativ 106.000 USD!

4. Norvegia, 102.460 $ per individ

cea mai bogată țară din lume
Sursa foto: Forbes.com

Mișcare în clasament: PIB per individ crește de la 99.270 USD la 102.460 USD, dar rămâne în aceeași poziție ca și anul trecut.

Norvegia se regăsește pe poziția a patra și este considerată drept cea mai bogată țară din Scandinavia.

Se pare că modelul nordic este chiar unul câștigător, care duce la prosperitate și, poate mai important, la un nivel ridicat de mulțumire în dreptul populației.

Altfel cum ne-am expica faptul că statele din această zonă sunt printre cele mai bogate țări din Europa și avem trei reprezentanți în acest top 10, cu Suedia ocupând poziția 15 și Finlanda locul 16 în același clasament?

Este greu să nu ne întrebăm cum un stat cu o suprafață cu 50 % mai mare ca România, însă cu o populație de patru ori mai mică poate sta atât de bine din punct de vedere economic?

Ei bine, Norvegia este o țară foarte bogată din punct de vedere al resurselor naturale. Economia este alimentată în primul rând de hidrocarburi, având depozite uriașe de petrol și gaze naturale.

Chiar dacă în ultimii doi ani astfel de resurse nu au fost atât de căutate, Norvegia tot s-a păstrat în top 10 cele mai bogate țări, ba chiar a crescut în ceea ce privește PIB-ul per capital.

Asta deoarece, pe lângă țiței și gaze, statul mai dispune și de suprafețe impresionante de păduri și este un pion important în ceea ce privește energia hidroelectrică.

Nu în ultimul rând, acest popor scandinav a reușit să își gestioneze extrem de bine exporturile, ajungând în ziua de astăzi unul dintre liderii economici mondiali.

Rezidenții înstăriți și nu numai se bucură și de natura bogată și magnifică a țării, turismul reprezentând și el unul dintre punctele cheie din economia țării.

Un studiu publicat recent, numea Norvegia în top trei al țărilor cu cel mai ridicat nivel de trai, alături de Islanda și Elveția.

Știai că…

99 % din energia electrică ce alimentează Norvegia este hidroenergie? Nicio altă țară nu poate concura cu aceste cifre.

3. Elveția, 110.250 dolari per fiecare individ

cea mai mare tara din lume
Sursa foto: Expatica

Mișcare în clasament: crește PIB pe individ de la 101.520 USD la 110.250 USD și își păstrează poziția.

Ca atare, Elveția este pe ultimul loc în top 3 cele mai bogate țări din lume.

Nu este o surpriză pentru nimeni, datorită faptului că băncile elvețiene sunt cele mai bune din întreaga lume. Dar averea acestei țări nu se rezumă doar la sistemul bancar.

Elvețienii sunt și manufacturieri de excepție, astfel, produsele ca ceasurile, bricegele, instrumentele muzicale și ciocolatele fabricate de ei sunt extrem de renumite.

În același timp, industria lor farmaceutică și cea chimică sunt recunoscute la nivel mondial.

Și nu în ultimul rând, turismul, în special cel de iarnă, are un aport substanțial la produsul intern brut.

Știai că…

Din totalul populației de 8.7 milioane locuitori, peste un sfert (mai exact, 26 %) sunt imigranți? Jumătate din ei sunt reprezentați de francezi, nemți, italieni și portughezi.

În același timp, Elveția este țara cu numărul cel mai mic de oameni obezi din Europa.

2. Irlanda, 117.980 $ per individ

cele mai dezvoltate tari din lume
Sursa foto: Total energies

Mișcare în clasament: PIB per individ crește de la 112.390 USD la 117.980 USD și se păstrează pe poziția a doua în top țări bogate.

Principalul motiv al acestei creșteri ar fi mărirea valorii firmelor care își au sediul social în Irlanda, rezultând perceperea de taxe mai mari.

Irlanda este una dintre țările a cărei economie a înregistrat o creștere semnificativă în ultimele decenii. La urma urmei, nu degeaba este pe locul doi al topul nostru, nu?

Cea mai mare parte a veniturilor sunt generate de către mutarea sediilor sociale ale multor coloși industriali în Irlanda, cu toate că fabricile lor sunt situate în alte țări.

Acest lucru a fost posibil grație unui impozit pe profit de numai 12.5 %, printre cele mai mici din lume.

Mai mult decât atât, taxele în cazul veniturilor legate de brevetul sau proprietatea intelectuală a unei corporații sunt de doar 6.25 %.

În același timp, suntem siguri că și faptul că statul a implementat moneda Euro și s-a detașat de Marea Britanie în tot scandalul din jurul Brexit au ajutat, cu siguranță.

Astfel, s-a generat o oarecare discrepanță: au rezultat venituri mari, la un număr destul de redus de locuitori, ținând cont că punctele de lucru ale firmelor care plătesc taxe în Irlanda sunt localizate în cu totul alte țări, numai în Irlanda nu.

Alte zone ce aduc un aport considerabil la economia statului sunt turismul, producția de băuturi alcoolice, tehnologie medicală și, desigur servicii.

Știai că…

Conform legii, dacă ai avut bunici irlandezi, îți poți lua cetățenia, chiar dacă nu ai vizitat niciodată țara și dacă nu le vorbești limba? Tot ce trebui să faci pentru a te putea numi „irlandez”, este să plătești o taxă.

1. Luxembourg, 140.310 $ per individ

cea mai bogata tara
Sursa foto: Borgen project

Mișcare în clasament: PIB per individ crește de la 135.000 USD anul trecut la 140.310 USD, păstrându-și poziția de cea mai bogată țară din lume și în 2024.

Foarte mulți oameni consideră Luxembourg-ul ca fiind cea mai mică țară din Europa, dar adevărul este că state precum Monaco, Andorra, Liechtenstein și Vatican au dimensiuni mai mici.

De fapt, Vaticanul este cel mai mic stat de pe Bătrânul Continent.

Asta nu a împiedicat însă Luxembourg-ul să devină cea mai bogată țară din Europa acum trei ani și să își păstreze titlul de cea mai bogată țară din lume în 2024.

Rata șomajului în acest stat este una destul de joasă, care rareori depășește 5 % (ultimele date oficiale pe care le-am găsit sunt din ianuarie 2024, iar valoarea șomajului era de 5.5 %) în vreme ce economia crește de la un an la altul.

Acest fapt se datorează în primul rând investițiilor majore din industria oțelului, cauciucului, dar și în instituții financiare.

Profiturile generate de către guvern au fost investite în sistemul educațional, medical și în locuințe, ceea ce a dus la crearea unui standard de viață extrem de ridicat al luxemburghezilor.

Știai că…

Mare parte a localnicilor din Luxembourg vorbesc atât luxemburgheza, cât și germana și franceza, iar toate trei sunt considerate drept limbi oficiale?

Acesta a fost topul celor mai bogate țări din lume. În continuare, vom discuta puțin despre formula de calcul aplicată pentru realizarea acestui clasament.

Metodologia utilizată la realizarea clasamentului

Suntem siguri că aproape toți cititorii noștri când au intrat pe această pagină și au văzut că am realizat un top cele mai bogate țări, și-au închipuit automat că SUA și China trebuie să fie primele două rezultate.

Cum aceste două state au economiile cele mai mari și mai puternice de pe Glob, automat te poți gândi că sunt și cele mai avute de pe mapamond, nu?

Însă lucrurile sunt puțin mai diferite.

Este drept că atât China cât și Statele Unite ale Americii sunt foarte prospere, pot fi chiar considerate drept unele dintre cele mai dezvoltate țări din lume însă, din păcate, nu sunt neapărat și cele mai bogate.

De fapt, China nici măcar nu intră în top 10, iar SUA ocupă locul 8 dacă ar fi să iei în calcul PIB-ul per fiecare individ.

Asta pentru că, dacă ar fi să ne întrebi pe noi, pentru a afla care sunt, într-adevăr, cele mai înstărite state, nu este suficient să vezi câți bani produc acestea în fiecare an.

Desigur că o țară precum China, cu o populație de peste 1.4 miliarde oameni, va produce mult mai mult decât Luxembourg, spre exemplu, care nu are decât 640.000 locuitori.

Însă, pentru ca rezultatele să aibă o cât mai mare acuratețe, experții financiari au considerat că ar fi mai indicat să se împartă PIB-ul la numărul de oameni care trăiesc în statul respectiv (PIB per capita), pentru a determina, exact, care este cea mai dezvoltată țară.

PIB-ul sau Produsul Intern Brut reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor generate de către o țară în decursul unui an.

PIB-ul pe cap de locuitor (sau PIB per capita – PPC) este un indice care oferă o măsură medie a banilor pentru care este responsabil fiecare membru al comunității unei țări.

Desigur că veniturile indivizilor vor diferi, dar de cele mai multe ori, țările care au acest indice ridicat, tind să ofere și un nivel de trai mai bun populației lor.

Noi am dus lucrurile și mai departe:

Formula de calcul utilizată de noi

Clasamentul de mai sus a prezentat cele mai bogate țări din lume, după indicele PPC, ajustat la puterea de cumpărare a fiecărui individ.

Asta înseamnă că PIB-ul per capita a fost ajustat în funcție de nivelul prețurilor, din fiecare țară în parte.

Lista este bazată pe informațiile furnizate de către Fondul Monetar Internațional, în aprilie 2024.

În cazul în care te întrebi, țara noastră, România, se regăsește pe poziția 58 în acest top țări bogate, peste state precum Bulgaria, Mexic, Argentina, Rusia și Turcia, dar sub Ungaria, Croația, Cipru, Grecia sau Estonia.

Concluzii

Și iată că s-a terminat și articolul nostru. Ai fi putut intui care este cea mai bogată țară din lume? Dacă da, sau orice alt comentariu ai avea, ne poți scrie puțin mai jos.

Sperăm că ți-a făcut plăcere să citești acest editorial. Nu uita să vizitezi și pagina unde prezentăm top 25 cei mai bogați oameni ai anului 2024, de pe site-ul nostru.

Pentru completări, păreri, întrebări sau feedback, nu ezita să ne contactezi.

Consideri că acest articol a fost util?

Fii primul care își spune părerea

Andrei este managerul general al Financer România, cu care colaborează încă din 2018. Cu o experiență dovedită în finanțe personale, precum și în investiții în acțiuni internaționale, P2P și criptomonede de peste șase ani, articolele scrise de el pe aceste teme au fost cititie de peste 6 milioane de români. Totodată, a apărut în articole scrise de Vice.com și Capital.ro.

Share pe
Read IconVizualizări: 2220

Explorează subiectele noastre