Bitcoin România – ce este și de unde îl poți cumpăra
În ziua de astăzi, auzim tot mai des în jurul nostru vorbindu-se de Bitcoin România, de cum valoarea monedei a crescut de 12 ori din martie anul trecut și până acum și multe asemenea subiecte.
Dar te-ai gândit vreodată la ce este Bitcoin, cum a luat el naștere și de ce este atât de valoros în prezent?
Ei bine, Financer a făcut-o și, după ce am studiat destul de mult fenomenul, credem că putem oferi o mulțime de informații utile despre criptomoneda momentului.
Astfel, întrebările de mai sus, precum și cea mai importantă dintre toate (de unde poți cumpăra Bitcoin România?) își vor găsi răspunsul în rândurile de mai jos.
Ce este Bitcoin
Bitcoin este o criptomonedă. Ea nu este emisă de vreo monetărie, ori de vreun stat.
Asta înseamnă că nu există o bucată de hârtie, din plastic, ori din metal pe care să scrie Bitcoin și care să valoreze peste 60.000 $.
Cele pe care le vezi prin poze sunt o noutate și valorează absolut 0 lei dacă nu au în interiorul lor printat codul care a generat și care stă la baza monedelor.
Toate monedele care au fost vreodată create sunt păstrate într-o bază de date transparentă, ce poate fi accesată de toți cei care doresc.
Tranzacțiile Bitcoin sunt posibile grație unei puteri de calcul imense; un fel de super-computer, dacă vrei. Mai multe despre subiect puțin mai jos.
Cum cumpăr Bitcoin România
Până să continuăm cu detalii generale despre monedă, ne-am gândit că mai important ar fi să răspundem la întrebarea „Cum cumpăr Bitcoin din România”.
Așadar, pentru a putea achiziționa o astfel de monedă, va fi nevoie să îți faci cont pe o platformă de tranzacționare.
În acest sens, noi îți recomandăm eToro, deoarece prin intermediul lor nu doar că vei avea acces la criptomonede, dar vei putea cumpăra și acțiuni, bunuri, ETF-uri și multe altele.
Pe de altă parte, suntem conștienți că există o mulțime de persoane care nu doresc să își diversifice portofoliul în momentul de față, ci sunt interesați strict de partea de criptomonede.
Dacă și tu ești una dintre ele, există platforme specializate și doar pe așa ceva, care vin cu unele avantaje majore comparativ cu cele generale, de tipul eToro.
Printre ele, putem aminti Binance, cea mai de încredere aplicație în tranzacționarea criptomonedelor.
Cum a luat naștere Bitcoin
Bitcoin este o monedă virtuală ce a luat naștere în 3 ianuarie 2009, când a fost minat primul bloc din blockchain-ul monedei, marcând, totodată și începutul epocii criptomonedelor.
La baza ei stau ideile unei persoane despre care nimeni nu știe nimic – nici nume, vârstă, sex sau naționalitate.
Tot ce știm este că poartă pseudonimul de Satoshi Nakamoto și că, încă de la început, promitea un instrument de plată descentralizat, rapid, ce nu poate fi influențat de guvernul niciunei țări.
Altfel spus, gândul din spatele Bitcoin este de a avea o monedă care nu este în nici un fel afectată de inflație sau de decizii politice.
Ca o mică curiozitate, cei mai mulți experți financiari consideră că Satoshi Nakamoto, indiferent că discutăm despre un individ sau despre un grup de persoane, s-ar regăsi, la data scrierii articolului, în top 20 cei mai bogați oameni de pe pământ cu o avere estimată între 30 și 60 miliarde $.
Cum funcționează Bitcoin
Pentru a fi mai simplu de înțeles cum funcționează Bitcoin, haide să ne imaginăm că moneda este, de fapt, un fișier de calculator care este depozitat în niște portofele digitale speciale.
Sistemul din spatele criptomonedei este susținut de milioane de computere (care mai poartă și denumirea de mineri), alcătuite în zeci de mii de noduri.
Toate aceste calculatoare rulează, în același timp, codul fișierului și îi stochează blockchain-ul (în traducere lanț de blocuri).
Acest blockchain îi oferă Bitcoin-ului unul dintre cele mai mari grade de siguranță dintre toate instrumentele de plată.
Cum funcționează un blockchain
Este destul de greu de explicat modul de funcționare al unui blockchain, dar noi vom încerca, totuși, să o facem cât mai pe înțelesul tuturor.
Metaforic vorbind, un astfel de sistem poate fi privit și ca un grup de blocuri, fiecare bloc reprezentând un număr de tranzacții.
Cum toate computerele ce alcătuiesc un blockchain rulează aceeași listă de blocuri, tranzacțiile sunt foarte transparente.
Toți oamenii de pe Glob, indiferent că minează Bitcoin sau nu, pot vedea în timp real toate tranzacțiile cu această monedă care au loc. Asta înseamnă că nimeni nu poate trișa.
Sigur, oameni care să vrea să înșele sistemul vor exista întotdeauna. Dar pentru a „sparge” un blockchain, este nevoie să se preia controlul a peste 51 % din nodurile de mineri.
Cum în momentul de față sunt peste 1 milion de mineri și mai bine de 12.000 noduri, este absolut imposibil de spart codul din spatele unui Bitcoin.
Blockchain-ul mai oferă un imens avantaj – acela de a nu oferi date private despre cei care generează tranzacții.
Cum poți intra în posesia unui Bitcoin
Sunt trei variante prin care vei putea deveni posesor de Bitcoin:
Vinzi ceva și ești plătit în monedă virtuală
Cumperi criptovalută utilizând bani reali – am discutat despre acest subiect puțin mai sus
Poți să minezi Bitcoin folosind propriul calculator
În continuare vom prezenta, pe scurt, ce este și cum să minezi Bitcoin.
Cum să minezi Bitcoin
Criptomonedele, indiferent de numele lor, sunt create printr-un proces numit minare.
Minarea presupune folosirea computerelor pentru rezolvarea unor ecuații matematice foarte complexe, cu scopul de a susține tranzacțiile efectuate în respectiva monedă, dar și de a descoperi noi blocuri care să fie adăugate la blockchain-ul monedei.
Prin adăugarea de blocuri noi, cei care minează Bitcoin sunt recompensați cu un număr fix criptomonede. Acest număr se înjumătățește la fiecare 210.000 blocuri noi adăugate.
În 11 mai 2020 a avut loc o a treia înjumătățire, astfel că în prezent recompensa este de 6.25 Bitcoin per bloc nou adăugat, valoare care este împărțită la miile de computere implicate în crearea unității respective.
Cum tot mai multe persoane doresc să mineze Bitcoin, ecuațiile matematice devin din ce în ce mai grele și este nevoie de computere tot mai performante pentru a le rezolva, în felul acesta limitând numărul de monede ce ajung pe piață.
Fără investiții serioase în console dedicate acestui proces, mulți dintre cei care se apucă să facă așa ceva vor obține primul Bitcoin abia după ani de minare.
Cu alte cuvinte, pot ajunge să cheltuiască mai mult pe componente și energie electrică decât vor produce.
În procesul de minare pot fi folosite o sumedenie de componente, însă s-a observat că plăcile video oferă randamentul cel mai mare.
Iată de ce s-a ajuns ca în momentul de față plăci video care anul trecut costau 3000 lei, acum să fie cumpărate cu peste 4000 lei.
De ce este Bitcoin atât de valoros
Bitcoin este o valută utilizată intens la nivel internațional. Nu există așa ceva ca Bitcoin România sau Bitcoin Statele Unite ale Americii.
Utilizatorii din toate țările se folosesc de aceeași monedă, care are aceeași valoare, indiferent de statul din care o tranzacționezi.
În prezent, când vezi un curs Bitcoin euro evaluat la peste 46.000, nu poți să nu te întrebi cum se face că această criptomonedă este atât de valoroasă, nu-i așa?
Ei bine, iată cam care ar fi printre cele mai importante avantaje cu care vine Bitcoin și, automat, motivul pentru care valoarea lui este atât de mare la data scrierii articolului:
Bitcoin oferă un mijloc de plată care este controlat de către o rețea descentralizată
Moneda nu este afectată de decizii politice, de inflație și nu este controlată de către guvern
Tranzacțiile, cu toate că pot fi observate în timp real de către toți doritorii, sunt anonime; sunt protejate identitățile celor care vând sau cumpără Bitcoin
Criptomonedele nu pot fi furate decât dacă cineva are acces la portofelul tău electronic
Cum ecuația matematică de generare Bitcoin este greu de descifrat, numărul de monede a rămas relativ scăzut comparativ cu celelalte crypto apărute ulterior, fapt care face ca valoarea Bitcoin lor să fie mai mare
Bitcoin este prima monedă virtuală care a apărut pe piață și este și normal să fie cea mai căutată
PayPal a anunțat că acceptă achiziția de criptomonedă prin platforma lor
… și multe altele
După noi, dacă ar fi să facem un sumar al tuturor motivelor invocate mai sus, ar trebui să spunem că, în prezent, prețul pentru 1 Bitcoin în euro este de 46.300 pentru că există oameni dispuși să plătească suma aceasta de bani.
Dacă un astfel de preț Bitcoin ar fi fost prea mare și nimeni nu ar mai fi cumpărat moneda, atunci, automat, valoarea lui ar scădea.
Este regula de bază a oricărui produs din piață. Cât timp există cerere, prețul ca rămâne unul ridicat. Iar când influenceri precum Elon Musk și alții susțin trend-ul bull-ish, nu vedem cum și de ce ar scădea valoarea monedei.
Dezavantajele cu care vine Bitcoin
Dacă ai întreba economiști sau experți financiari cu vechime, mai toți ți-ar spune că Bitcoin este cea mai rea investiție pe care o poți face.
Iată de ce:
Expunerea la o volatilitate foarte mare de preț – pe data de 13 aprilie se înregistra maximul istoric al monedei, de 53.193 Eur, în vreme ce 12 zile mai târziu, era un curs Bitcoin de 40.500 Eur
Nu poți anula tranzacțiile – cum o tranzacție cu Bitcoin este împărțită în mii de segmente, acestea odată trimise nu mai pot fi anulate; dacă din greșeală ai plătit 1 BTC în loc de 0.1 BTC, banii sunt ca și pierduți dacă beneficiarul nu vrea să ți-i returneze
Încep să fie tot mai utilizate pe piața neagră – datorită faptului că cel care generează o tranzacție nu poate fi identificat, tot mai mulți infractori ajung să se folosească de criptomonede pentru a primi diverse sume de bani ce provin din surse ilicite
Valoarea este dată strict de cererea din piață – Bitcoin nu are o valoare intrinsecă, așa cum se întâmplă în cazul acțiunilor sau a aurului; dacă deodată cererea ar scădea, cursul Bitcoin ar pica și el
Riscul de a pierde toată investiția – probabil cel mai mare risc la care se expun cei care investesc în criptomonede este de a pierde toți banii pe care i-au investit
Sfaturi legate de investițiile în Bitcoin
În încheiere, dorim să îți oferim trei sfaturi foarte importante legate de investiții în Bitcoin:
Cumpără Bitcoin doar din surse sigure. Adică folosește doar platforme de tranzacționare cunoscute, reputate și numai după ce te-ai informat că este sigur să le utilizezi pentru achiziții de criptomonede
Investește doar banii pe care ești dispus să îi pierzi. Mai toți investitorii consideră că investițiile în Bitcoin sunt precum jocul la loterie. Cum riscul de a pierde bani este foarte mare, te sfătuim să nu investești decât acele sume de care dispui și de care nu depinzi
Nu accepta plățile în Bitcoin. Se poate ca atunci când vrei să vinzi o locuință sau o mașină să fii abordat de indivizi care doresc să te plătească în Bitcoin. Te sfătuim să refuzi astfel de tranzacții, pentru că nu știi care este sursa banilor și riști să intri în horă cu persoane suspecte de acțiuni ilicite
Dacă te interesează subiectul, poate nu ar fi rău să vizitezi și pagina noastră dedicată primei criptomonede românești, care a reușit să se regăsească în top 50 în ceea ce privește valoarea de piață la nivel mondial.
Vorbim despre Elrond și poți citi un articol special dedicat lor apăsând butonul de mai jos.
Vezi mai multe articole Wiki