WIKI

Titluri de stat Tezaur

Titlurile de stat sunt considerate de către toți experții financiari drept unele dintre cele mai sigure plasamente pe care le poți realiza.

Cu ajutorul acestor produse, statul emitent se împrumută, practic, de la populație, pentru un interval de timp și cu o dobândă bine stabilite în prospectul de emisiune.

Și Guvernul României a lansat încă din 2020 un program masiv de mărire a bugetului prin intermediul unor astfel de titluri de stat, program care continuă și în ziua de astăzi.

Cei ce achiziționează astfel de produse vor primi anual dobânda aferentă sumei investite, iar la maturitate, fie ea 1, 3 sau 5 ani, vor primi pe lângă ultima dobândă și plata valorii nominale.

Vom reface acest articol de fiecare dată când au loc emisiuni noi, ca tu să ai informațiile complete cu privire la disponibilitatea plasamentelor de acest gen din România.

UPDATE: Titluri de stat emise de către Ministerul Finanțelor în Noiembrie 2022

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că, începând de marți, 1 noiembrie 2022, va emite o nouă serie de titluri de stat:

Titluri de stat Tezaur

Titlurile de stat Tezaur din noiembrie vor fi puse exclusiv la dispoziția persoanelor fizice, iar emiterea lor va continua, se pare, pe tot parcursul anului.

    Prospectul emisiunii Tezaur*

  • Maturitate 1 an, rata anuală a dobânzii de 8.70 %

  • Maturitate la 2 ani, rata anuală a dobânzii de 9.15 %

* Valoarea minimă a unei subscrieri este de 1 leu, perioada de subscriere este cuprinsă între 01 și 25 noiembrie 2022.

** Titlurile de stat Tezaur pot fi achiziționate din orice sucursală a Trezoreriei Statului sau a Poștei Române (doar până pe data de 24 în mediul urban sau 23 în zonele rurale).

*** Mai nou, putem achiziționa titluri de stat 2022 și online. Pentru această subscriere termenul limită este 25 noiembrie și poți vedea aici care este procesul pe care trebuie să îl urmezi.

Toate veniturile, indiferent de maturitate și emisiune sunt neimpozitabile.

Pentru cumpărarea de astfel de titluri de stat sunt eligibile toate persoanele fizice cu vârsta mai mare de 18 ani la momentul la care fac achiziția.

Detalii suplimentare

titluri de stat

Cei care se decid că vor să investească în titluri de stat trebuie să știe că au posibilitatea, dacă se răzgândesc imediat după data efectuării achiziției, să anuleze subscrierea.

Însă lucrul acesta nu este posibil decât în perioada de subscriere, adică până pe data de 25 noiembrie pentru titlurile Tezaur.

Sigur, sumele pot fi retrase și ulterior, dar înainte de ducerea la bun sfârșit a perioadei scadente atribuite fiecărui tip de titlu de stat în parte, cu pierdea integrală a dobânzii acumulate până în momentul respectiv.

Însă pentru a face asta, titularul trebuie să depună o cerere de răscumpărare anticipată la Unitatea de Trezorerie de care aparține și să aștepte până la data de 20 a lunii următoare pentru a-și primi înapoi sumele investite.

Este bine de știut și că, în cazul nefericit în care survine decesul investitorului, dreptul de proprietate asupra titlurilor va reveni automat moștenitorilor legali ai acestuia.

Totul despre titluri de stat

Titlurile de stat reprezintă unul dintre cele mai populare tipuri de plasamente realizate de către investitorii conservatori de la noi din țară.

Acesta este și motivul pentru care ne dorim ca în partea a doua a articolului, după prezentarea update-urilor cu privire la emisiunile de titluri de stat care sunt active în momentul în care ne vizitezi pagina, să prezentăm mai multe detalii generale despre aceste instrumente.

Așadar, fără alte cuvinte de introducere, să începem prezentarea noastră.

Ce sunt titlurile de stat

Conform Ministerului Finanțelor, definiția titlurilor de stat ar fi următoarea:

Titlurile de Stat reprezintă instrumente financiare prin care un stat atestă datoria publică a entității emitente, în cazul României, Ministerul Finanțelor Publice.

Altfel spus, titlurile de stat, cunoscute și ca obligațiuni de stat, reprezintă un instrument prin care noi, persoanele de rând, împrumutăm bani statului, pe o perioadă de timp bine determinată.

Statul se folosește de sumele respective pentru a-și acoperi deficitului bugetar, iar în schimb ne plătești o dobândă anuală, neimpozitabilă.

Numai anul trecut mai bine de 114.000 români au ales să investească în titluri de stat 2021, reușind să aducă la bugetul țării peste 5 miliarde lei, un record de la lansarea programului Tezaur.

Și dacă tot am adus vorba despre investiții, credem că este un moment bun să amintim faptul că pe Financer.com vei putea găsi o mulțime de articole dedicate acesuti subiect.

Prin apăsarea butonului de mai da peste un ghid care te va ajuta să înțelegi cum să faci primul tău plasament la bursa de valori, ce îți poate aduce randamente net superioare celor prezentate în articolul de față.

Tipuri de titluri de stat

Aceste instrumente se încadrează în două mari categorii: titluri de stat pe termen scurt și pe termen lung (și mediu).

Titlurile de stat pe termen scurt

Titlurile de stat pe termen scurt, au maturitatea mai mică de un an și reprezintă certificate de trezorerie cu discount.

Practic, tu ca investitor le cumperi la un preț mai mic decât prețul nominal, pe o perioadă scurtă de timp, urmând ca la final să primești valoarea nominală.

Diferența dintre cele două valori reprezintă câștigul tău, care, în acest caz, nu va fi mai mare de un punct procentual cel mai probabil.

Titluri de stat pe termen lung și mediu

Reprezintă obligațiunile ce au perioada de maturitate mai mare de 1 an și care se poate întinde până la 10 sau chiar 15 ani, cu toate că majoritatea nu vor depăși 60 luni.

Acestea se vând la valoarea nominală și, în funcție de emisiune, dobânda anuală va fi achitată fie la data scadentă a investiției, fie din an în an.

Avantajele titlurilor de stat

Dezavantajele și riscurile titlurilor de stat

  • Randamentele nu sunt unele excelente

    Oricând vorbim de investiții, un lucru este cert: randamentul este direct proporțional cu riscul asumat.

    Ori cum titlurile de stat sunt niște plasamente considerate foarte sigure, îți poți imagina că și randamentul final nu va fi unul excelent.

    De multe ori, sumele câștigate nu vor depăși valoarea inflației.

  • Lipsa de lichiditate

    Dacă titlurile de stat Fidelis pot fi tranzacționate prin intermediul BVB, cele Tezaur nu sunt transferabile.

    Singura variantă de a vinde astfel de plasamente este să te înțelegi în privat cu o persoană care să îți cumpere titlurile, acțiune pe care nu o recomandăm, sau să ceri răscumpărarea de la Trezorerie, caz în care pierzi dobânda cumulată.

    Titlurile Tezaur pot fi transferate doar în situația în care deținătorul de drept a decedat și doar moștenitorilor legali.

  • Riscul ratei dobânzii

    Acest risc depinde foarte mult de valoarea dobânzii de referință. Spre exemplu, dacă ai investit bani în titluri de stat la o dobândă anuală de 3 %, iar inflația crește în anii următori, BNR va fi obligată să mărească dobânda de referință.

    Asta înseamnă că noile emisiuni de titluri de stat vor avea dobânzi anuale mai mari față de ale tale, ceea ce se traduce, inevitabil, printr-o pierdere financiară pentru tine.

    Este drept că și vice-versa este adevărată. Când inflația scade, dobânda de referință este redusă, iar investițiile tale valorează mai mult decât noile emisiuni. Un bun exemplu în acest sens sunt Titlurile de Stat Centenar din 2018, care ofereau randamente și de 5 %.

  • Riscul de credit

    Cu cât o țară este mai stabilă din punct de vedere economic și social, riscul de neplată a datoriilor scade. Asta înseamnă că sunt atractivi pentru creditori, întrucât riscul asumat de către aceștia este foarte mic.

    Ca atare, și dobânzile oferite pentru titluri de stat vor fi unele mici sau chiar negative – vezi ce s-a întâmplat în Germania în anul 2015.

    Pe de altă parte, țările emergente, cum este și cazul României, vin cu un risc mai mare de neplată și, în consecință, și dobânzile pentru titluri de stat vor fi mai mari.

Întrebări și răspunsuri despre titluri de stat

De unde cumpăr titluri de stat?

Titlurile de stat pot fi achiziționate în două moduri, după cum urmează:

  • Cele Tezaur pot fi cumpărate de la orice sucursală fizică a Poștei Române, de la orice sediu teritorial al Trezoreriei sau, mai nou, online

Titluri de stat ce sunt?

Titlurile de stat reprezintă un instrument prin care noi, persoanele de rând, împrumutăm bani statului, pe o perioadă de timp bine determinată. Statul se folosește de bani, în schimbul unei dobânzi anuale plătite către noi.

Când se mai emit titluri de stat?

În momentul de față, cele mai noi emisiuni de titluri de stat sunt cele Tezaur aferente lunii septembrie 2022, care pot fi achiziționate până pe data de 28 ale lunii.

Cine vinde titluri de stat?

Titlurile de stat sunt puse la dispoziția populației de către Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cât costă titlurile de stat?

Valoarea nominală a titlurilor de stat este următoarea:

  • 1 leu pentru emisiunea Tezaur
  • 100 lei sau 100 eur pentru emisiunea Fidelis, când aceasta este disponibilă

Sumar

titluri de stat tezaur

Titlurile de stat sunt unele dintre cele mai sigure investiții pe care le poți alege.

Este drept că randamentele cu care vin nu sunt unele excelente, dar pot reprezenta o adiție bună la portofoliul tău, scăzând riscul general al acestuia.

Plasamentele în aceste instrumente sunt preferate, în general, de persoanele mai în vârstă sau foarte conservative, care nu vor să își riște prea mult fondurile deținute.

Pe de altă parte, dacă apetitul tău pentru risc este ceva mai mare, acțiunile sau criptomonedele vor oferi dobânzi anuale net superioare titlurilor de stat.

Apăsând butonul de mai jos vei putea citi un ghid dedicat celor la început de drum în care prezentăm cele mai rele investiții în care poți investi (fără să fi studiat suficient de mult fenomenul în prealabil). Sperăm să te ajute!

DISCLAIMER: Financer.com nu oferă sfaturi despre plasamente, ci doar dorește să expună date cât mai obiectiv, urmând ca investitorii să fie cei care decid cum își gestionează finanțele proprii.

Consideri că acest articol a fost util?

148 persoane din 149 au considerat articolul util

Andrei este managerul general al Financer România. Expert în finanțe personale, pasionat de investiții și fan al domeniului FinTech, și-a dezvoltat în ultimii ani o carieră în marketing-ul digital. Prin cele peste 200 postări de pe site, dorește să ofere sfaturi tuturor cititorilor, astfel încât aceștia să poată deveni independenți din punct de vedere financiar cât mai repede .

Share pe
Read IconVizualizări: 218932
Utimul update noiembrie 2, 2022

dumitru_cezar
Salut. Am 3 subscrieri facute la Posta Romana in 2021 la emisiunile de titluri de stat Tezaur, cu dobanzi de 3.1 % si 3.75%., pe 3 ani. E mai rentabil sa le rascumpar , mai ales ca acum, la nov avem 9.15% pe an la termen de 2 ani, deci as face un randament de 18.3 % in doi ani . Am 3 intrebari: 1. Cererea de rascumparare o fac la Posta sau la Trezorerie ? 2. Am deja dobanda pe primul an incasata . Raman cu ea sau se returneza ? Ori poate se scade din sumele subscrise initial si necesare a fi platite inainte de scadenta ? 3. Titlurile subscrise la Posta ar putea fi tranzactionate printr-un Broker, asa cum sunt cele cumparate prin banci sau tot brokeri ? Multumesc mult.
Răspuns
    AndreiAutor
    Salutare și mulțumim pentru mesaj. În general, nu prea dăm sfaturi financiare pe site-ul nostru. Doar prezentăm opțiunile disponibile și fiecare este liber să facă ce vrea cu banii lui. Dar da, așa cum spuneți, dobânda actuală este mult mai bună față de cea de anul trecut. Legat de celelalte întrebări:
    • Cererea de răscumpărare se face la unitatea de Trezorerie de care aparțineți, dar pentru a primi banii trebuie să așteptați până pe data de 20 a următoarei luni - vedeți detalii aici
    • Răscumpărarea anticipată va fi efectuată la valoarea nominală, din care se vor scădea dobânzile achitate până în acel moment pentru titlurile răscumpărate
    • În cazul titlurilor subscrise la Poștă, cred că tot la Trezorerie va trebui să apelați. Cu siguranță nu va funcționa tranzacționarea lor printr-un broker
daniel_1
Bună seara, Se plătește CASS ,CAS ,Impozit ori alte taxe la scadență dacă cumperi FIDELIS ? ms!
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună seara și mulțumim pentru mesaj. A mai fost întrebarea aceasta și mai jos, dar tot nu știu un răspuns. În mod normal, știu că veniturile din Titluri de Stat sunt neimpozitabile. Acestea fiind zise, nu știu exact care este situația cu CASS și CAS, din păcate.
    dumitru_cezar
    Nu . Sunt neimpozabile .
rares_badea
Buna ziua , un link pentru a cumpara online aceste titluri. Daca nu , se pot plati la si maine fizic ?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua, pentru a cumpăra Titluri de stat online trebuie să fiți înscris în SPV și puteți vedea aici pașii pe care trebuie să îi urmați https://mfinante.gov.ro/web/trezor/ghid-tezaur-online.
ion_gagea
Buna ziua, Aveti cumva idee daca vor mai avea si pentru luna septembrie 2022?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună seara și mulțumim pentru mesaj. Din păcate, nu știu dacă vor mai fi și alte emisiuni și care va fi dobânda lor.
    LN
    Laszlo Nagy
    Buna ziua, o sa fie titluri de stat si in Septembrie, a aparut ieri pe sit-eul oficial. Cod emisiune : 101 Dobanda 7,75% pe cel de 1 an, Cod emisiune : 102 Dobanda 7.90% pe cel de 2 ani O zi buna
      AndreiAutor
      Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Astăzi am updatat și noi informațiile. Zi minunată să aveți!
    gabriel_balu
    Salutare. Tocmai a început o nouă emisiune pentru septembrie 2022. https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/resurse/trezorerie/OMF1968_29aug2022.pdf
      AndreiAutor
      Salutare și mulțumim pentru mesaj. Am reîmprospătat articolul cu noile informații. Zi frumoasă!
ionut_vasile
Buna ziua, cum se face plata, titlurile de stat se pot achita la trezorerie cu cardul?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Plata se face la maturitatea titlurilor de stat tot prin mijlocul prin care au fost achiziționate: online, la Poșta Română sau la Trezorerie. Sincer, nu știu dacă se poate face plata cu cardul la Trezorerie sau nu.
rusu_petrica
Bună ziua. As dori sa ma ajutati și pe mine cu două informații și anume: 1. care este numărul total de titluri pe care îl poate cumpăra o persoană fizică căci pe ministerul finanțelor nu am găsit această informație.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Titlurile de stat pot fi achiziționate în limita a 100.000 Eur echivalent de către persoane fizice. Deci, în cazul de față, limita ar fi de 500.000 lei.
tibi_fustos
Buna ziua. Felicitări pentru un articol complet și important. Vin cu o întrebare: daca titularul are împuternicit cu procura notariala și survine decesul, împuternicitul poate retrage banii fără succesiune?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta cu un răspuns la această întrebare foarte speficică. Nu am citit nicăieri în prospectul emisiunilor cum s-ar rezolva o speță de genul acesta. Mai repede încercați să găsiți răspuns la cei de la Trezorerie.
    camelia_mandache
    Bună ziua, se pot cumpăra titluri în euro,sau trebuie să-i schimb în ĺei?Vă mulțumesc anticipat!
      AndreiAutor
      Bună seara și mulțumim pentru mesaj. Luna aceast, până pe 16, puteți cumpăra și titluri de stat în euro prin emisiunea Fidelis dacă doriți. Dacă nu, va trebui să schimbați euro și să achiziționați în lei.
tania_maftei
Ce sunt titlurile de stat Tinu? Multumesc!
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Din păcate, nu am auzit despre ele. Dați un Google, vedeți ce răspunsuri găsiți.
adriana_pop
Buna ziua! Cum se pot rascumpara titlurile de stat achizitionate on line si ajunse la maturitate?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Nu știu sigur care este procedeul pentru că încă nu a ajuns la maturitate niciun titlu de stat ce a putut fi achiziționat online (după cum știți doar de anul acesta putem avea acces la aceste produse și online), iar pe net informațiile nu sunt foarte exact. Dar tind să cred că va apărea o funcție de vânzare de îndată ce titlul ajunge la maturitate.
    marius adrian_raducan
    Am intrebat la Trezorerie, se pare ca la data scadenta banii se vireaza automat in contul curent de la trezorerie, primesti notificare in SPV apoi fiecare e liber sa faca ce doreste cu banii
      AndreiAutor
      Excelent, mulțumim frumos pentru update.
ionut_ciucanu
Bună ziua! In cazul in care aș dori să vând "titlurile de stat" , am înțeles că se poate doar la trezorerie in cazul celor Fildeș" in cat timp s-ar face rambursarea de către aceasta și dacă mai este altă penalitate în afară de pierderea dobânzii?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua, da, la Trezorerie puteți vinde titlurile de stat, indiferent că vorbim despre Fidelis sau Tezaur. Dacă o faceți până la maturitatea lor, veți pierde, într-adevăr dobânda neîncasată până în momentul respectiv (în cazul celor pe mai mulți ani și plata anuală a dobânzii) și veți avea de așteptat până pe data de 20 a lunii următoare pentru primirea banilor.
ioana_lilea
Bună ziua. Persoanele juridice pot cumpăra titluri de stat? Mulțumesc.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Din păcate, nu. Titlurile de stat sunt disponibile doar persoanelor fizice.
andrei_nistor
Buna ziua, M-ar interesa sa aflu cum se desfasoara procesul de vanzare a titlurilor de stat, atunci cand perioada de maturitate expira. Ele intra automat in posesia statului si ei iti returneaza suma investita + dobanda acumulata anual? Ai putea ca, pe langa dobanda aferenta, sa primesti si un pret mai bun pe titluri decat cel cu care le-ai achizionat initial? Sau exista riscul ca pretul sa fie sub cel investit? Si daca da, ce factori ar putea influenta aspectul asta? Multumesc.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Dobânda este plătită anual către investitori în cazul în care emisiunea este valabilă pe mai mulți ani, cum a fost lunile trecute. Da, titlurile de stat intră automat în posesia statului, iar la data scadentă, care în cazul emisiunii de luna aceasta este 31 august 2023, Ministerul Finanțelor va plăti dobânda și valoarea nominală a investiției. Nu, nu se poate obține un preț mai bun pentru titlurile Tezaur, cum nu se poate nici ca valoarea acestora să scadă în timp. Cât figurează în prospectul emisiunii, atât se va plăti la final.
cl_cristian
Salut! Care este procesul de incasare a banilor dupa ce acestea au ajuns la maturitate? La TV cred ca am auzit, dupa ce acestea au ajuns la maturitate mai dureaza o luna pana ce intri in posesia banilor. Daca are cineva informatii clare as fi recunoscator. Numai bine!
Răspuns
    AndreiAutor
    Salut și mulțumim pentru mesaj. La scadență, Ministerul Finanțelor livrează automat banii către unitățile de unde au fost achiziționate titlurile de stat, fie ele unități poștale sau trezorerii. Posesorii acestora trebuie să se prezinte cu dovada achiziției titlurilor și vor primi banii datorați în schimbul lor. Nu știu sigur online care este procedeul, să fiu sincer.
AB
Alin B
Bună ziua! Vă rog să-mi spuneți, cum pot achiziționa certificate de trezorerie cu discount? Cum aflu discountul?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună seara și mulțumim pentru mesaj. Vă spun sincer că nu știu să vă răspund la întrebare. Dar am aprobat comentariul întrucât poate vreunul dintre ceilalți vizitatori vor ști să vă răspundă.
    AB
    Alin B
    Vă mulțumesc.
alex_alex
Buna ziua. Pe luna august 2022 vor mai fi titluri Tezaur ? Multumesc.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Până acum nu a fost postat nimic pe site-ul Ministerului Finanțelor. Poate vedem ceva zilele următoare. De cum aflăm noutăți, vom adăuga informațiile pe această pagină.
    alex_alex
    Daca nu a aparut nimic pana astazi putin probabil sa mai apara ceva pt luna august...poate septembrie.
      AndreiAutor
      Da, așa cred și eu.
    ana_rusei
    Eu cred ca se asteapta decizia BNR de majorare a dobanzii si apoi vor emite Titluri pe august.
      AndreiAutor
      Inițial așa am zis și eu, dar iată că deja suntem pe data de 5 și nu au anunțat nimic. Știu că au fost luni în care s-a făcut emisiunea pe 5-6, dar parcă deja pare târziu. Rămâne de văzut.
    ana_rusei
    Data de inceput 08.08.2022-8.25% pe 1 an oficial
      AndreiAutor
      Da, ar fi chiar o investiție interesantă. Însă nu știu de unde ați găsit informația. Eu am căutat chiar acum pe site-ul oficial și încă nu văd nimic acolo. Și până nu văd o postare oficială, nu pot actualiza conținutul, după cum vă puteți imagina, probabil.
    catalin_lazar
    S-a publicat acum la 8.25% pentru august 2022.
      AndreiAutor
      Mulțumesc pentru comentariu, acum am văzut și eu. Fac update în cinci minute și totul va up-to-date.
    catalin_lazar
    Este emisiunea cu numarul 100. Prima data cand dobanda pentru 1 an nu creste (stagneaza) si prima data cand exista doar posibilitatea investietiei pentru 1 an. Eu nu mai astept pana in Septembrie :-)
    BT
    BERCHIU TRAIAN
    Au comunicat azi, titluri pe termen de 1 an cu 8,25%
    popescu_laur
    Greu de luat o decizie ... :)) Sa investesc acum cu 8.25% pentru un an si sa sper ca la anul vor mai fi titluri de stat cu dobanzi bune??? Sau sa mai astept in speranta ca in Septembrie vor apare titluri cu dobanda buna pe 3 sau 5 ani ??? Oare ce este mai bine in zilele astea, sa investesti ie perioade scurte de un an sau sa prinzi o dobanda buna pe un termen mai lung? Dar ce inseamna dobanda buna ? Acum 6 luni credeam ca 5% e dobanda buna !!!... daca peste alte 6 luni ne trezim ca sare de 10% dobanda? Atunci suntem in pierdere cu subscrierea pe termen lung ... Cine mai stie ce ne mai aduce viitorul ...
      AndreiAutor
      Mergând tot așa, pe firul amintirilor, vreau să vă aduc aminte de Titlurile de Stat Centenar ce au fost emise în 2018. Aveau dobânzi între 4.5 și 5 % și toată lumea era extrem de încântată. Nu mai avusesem emisiuni atât de bune până atunci. Ce va fi pe viitor, nu putem estima, din păcate.
madalin_stanciu
Buna ziua ! Dobanda nu este impozitată la titlurile de stat, dar veniturilor astfel obținute li se aplică CAS ( daca se depășește pragul )?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua. Sincer vă spun că nu știu acest lucru. Aș tinde să cred că da, însă nu mă pricep foarte bine la aspectul ce ține de taxe și impozite. Poate știe cineva din ceilalți vizitatori și ne ajută cu un răspuns.
    ana_rusei
    Veniturile obtinute din detinerea titlurilor de stat emise de statul roman, prin MFP, sunt neimpozabile, conform actualelor prevederi ale Codului fiscal.
      AndreiAutor
      Mulțumim pentru comentariu. Dar nu li se aplică nici CAS/ CASS dacă se depășește pragul minim de 12 salarii minime brute pe țară?
marius_jinga
Bună ziua! Vă rog, există sau au fost titluri de stat vândute în €? Mulțumesc!
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Momentan nu există, însă au existat. Fidelis se numesc ele, sunt emise de câteva ori pe an (2-4 ori) și vin și cu dobânzi decente pentru moneda europeană. Ultima emisiune a avut loc în iunie și avea o dobândă de 1.4 % pe an.
manuela_popa
Buna ziua! Ce se intampla cu titlurile de stat in cazul in care Romania intra in incapacitate de plata?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. În cazul în care o țară intră în imposibilitate de plată, titlurile de stat se poate să nu fie răscumpărate de către statul respectiv. Însă nu văd ca acest lucru să se întâmple cu România prea curând.
liviu_mirea
Bună ziua. Considerati, in contextul economic european, o investitie buna achizitonarea unor titluri de stat tip Tezaur Maturitate 1 an, rata anuală a dobânzii de 8.25 % sau ar fi de preferat sa investesc in titluri fidelis?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Da, cu siguranță. Ținând cont că inflația este de 15 %, iar aceasta erodează valoarea economiilor pe care le avem. Chiar și o dobândă de 8 %, care da, este mai mică decât valoarea inflației, neste mult mai bună decât să ținem banii la saltea și să vedem cum putem cumpăra tot mai puține cu ei.
paul_lupu
Greseala in articol: "Ulterior, toate achizițiile sunt irevocabile, iar pentru recuperarea banilor cei în cauză vor trebui să aștepte ducerea la bun sfârșit a perioadei prevăzute în prospectul emisiunilor." Detinatorii pot alege sa isi retraga banii anticipat, cu pierderea dobanzii. Am verificat si cu call-center-ul lor. Mai multe detalii am gasit aici: https://www.mediafax.ro/economic/unii-investitori-in-programul-tezaur-isi-vor-putea-rascumpara-titlurile-de-stat-inainte-de-scadenta-17881727
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumesc frumos pentru aducerea la cunoștință a acestei erori. Am modificat textul și am și citat sursa pe care mi-ați indicat-o. O zi frumoasă!
viorica_arseni
Buna seara ! Va rog sa-mi spuneți dacă în luna iulie sau august 2022 mai putem cumpara titluri de stat ?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună seara și mulțumim pentru mesaj. Da, pentru luna Iulie deja a fost afișat prospectul noilor titluri de stat. Deja am actualizat și eu conținutul în acest sens. Cel mai probabil și pe luna august vor fi noi emisiuni. O seară frumoasă.
    popescu_laur
    Felicitari pentru articol foarte bun Sa speram ca vor mai fi si in August titluri si poate tot cu dobanzi mari Eu am investit in Februarie prin SPV cu 5% si cand am vazut cat au ajuns acuma am fost la trezorerie si am rascumparat toata suma. Ar trebui sa primesc banii luna asta pana la sfarsit ca sa pot sa subscriu din nou. Din pacate nu se poate face cererea de rascumparare in SPV, ar fi fost mai usor, poate pe viitor dupa digitalizarea ANAF-ului
      AndreiAutor
      Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Cam toate indiciile sunt că și luna viitoare va fi o nouă emisiune de Titluri de Stat, iar dobânzile cel mai probabil vor fi în creștere, apropiindu-se de 9 %, probabil, pentru cele cu maturitate de 3 ani.
raul_zan
Buna ziua, Felicitari pentru structura informatilor. Ceea ce nu gasesc usor pe internet si poate ma puteti ajuta cu un raspuns : ce se intampla cu titlurile de stat in cazul in care statul Roman intra in incapacitate de plata ?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Ei bine, acesta este singurul risc pe care cineva și-l asumă atunci când investește în titluri de stat - ca respectiva țară să intre în incapacitate de plată, caz în care titlurile respective pot rămâne nerăscumpărate. Dar sincer vă spun că nu văd ca așa ceva să se întâmple cu vreo țară din Uniunea Europeană, cu atât mai puțin cu România, care tot raportează de la an la an creșteri economice.
alex_a
Buna ziua. Daca uau titluri fidelis de 10 000 lei si vreau sa vand de 5000 lei, cum se procedeaza? Am inteles ca doar acestea pot fi vandute/rascumparate sub termenul de scadenta. De asemenea ar fi util un ghid pt achizitionarea online(am facut cont la m finante dar este slab explicat procedeul)
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Titlurile Fidelis pot fi tranzacționate pe Bursa de Valori București, dar mare atenție, toate emisiunile în derulare tranzacționate la BVB sunt, în momentul de față, sub valoarea nominală. Deci nu se poate face speculă cu ele. Vedeți mai multe detalii aici. În ceea ce privește procedeul de achiziționare online de Titluri, chiar mi-ați dat o idee foarte bună, mulțumesc. La următoare emisiune cred că voi achiziționa online și voi detalia în acest articol care sunt pașii ce trebuie efectuați de către cei ce doresc să facă acest lucru. Sincer, acum, nici eu nu îi știu și da, informațiile de pe mfinante nu sunt chiar cele mai bune. Dar mă voi informa și voi veni cu un răspuns luna viitoare.
    alex_a
    Ms pt informatii. Succes cu ghidul!
ioan_rogojan
Buna ziua, Poate o ruda sa cumpere titluri de stat in numele meu, ea fiind logata in SPV, sau la trezoreri sau posta se pot cumpara titluri de stat si prin alta metoda decat cash?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua, nu știu ce să vă zic, dar nu cred că poate altcineva să sumpere titluri de stat în numele dumneavoastră online. Aici găsiți un ghid complet care ne explică ce pași trebuie urmați pentru a putea cumpăra astfel de produse online https://mfinante.gov.ro/web/trezor/ghid-tezaur-online.
tintoi_claudiu
Bună ziua, o altă întrebare ar fii, această sumă depusă(in contul trezoreriei prima data) apoi investită în titluri de stat, trebuie declarată in declarația anuală de venit că persoană fizică, e supusă controlului de fisc,? Daca este declarată că fii supusă impozitării?! Va mulțumesc!!
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua, tilturile de stat sunt neimpozitabile, așa că nu trebuie declarate sumele câștigate în urma lor.
BT
BERCHIU TRAIAN
Buna ziua, Daca la scadenta, titlurile Fidelis tranzactionate la Bursa se lichideaza automat, si la ce valoare, la valoarea nominala sau la valoarea existenta la data scadentei. Va multumesc,
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Sincer, nu știu ce să vă răspund, întrucât nu am găsit informația pe nicăieri și nici nu am utilizat astfel de instrumente.
tintoi_claudiu
Bună ziua, vin cu o întrebare, ce se întâmplă cu titlurile de stat, după perioada de maturitate, daca perioada e pe 1 3 sau 5 ani , și a expirat, banii investiți îi primesc înapoi de la stat sau vor fii niste titluri de stat, care ce voi face cu ele?!
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. După perioada de maturitate, banii îi primiți înapoi împreună cu dobânda acumulată. Mai departe este strict alegerea dumneavoastră ce faceți cu ei. Dacă doriți îi puteți reinvesti, dacă nu, nu.
lidia_tanasescu
Buna ziua, credeți în că se mai emit titluri de stat anul acesta sau in viitorul apropiat?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua. Anul acesta mai are 10 zile și deja sunt emise titlurile de stat pentru luna decembrie. Pentru anul următor, încă nu știu ce să vă spun. Nu a fost anunțat nimic, dar tind să cred că se va continua cu aceste împrumuturi la bugetul de stat.
VC
Velcea Corina Diana
Buna ziua, am unitati de fond investite in obligatiuni la B. Transilvania. As vrea sa le rascumpar si sa le investesc in Titlurile Tezaur. Cred ca e mai avantajos, asa, dupa ce am citit cate ceva despre titlurile de stat. Ma intereseaza insa, cum fac ? Scot banii efectiv fizic, din B Transilvania, si merg cu sacosa la Trezorerie sau la Posta, sau se poate face tranzactia si in cont bancar ? Multumesc.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. În primul rând, așa cum spuneați, trebuie să vindeți unitățile de fond, operațiune care poate fi efectuată și online, de pe aplicația de mobil, cred. În ceea ce privește achiziția de titluri de stat, începând cu data de 08 decembrie, acestea pot fi achiziționate și online. Vedeți mai multe detalii aici - https://mfinante.gov.ro/web/trezor/ghid-tezaur-online.
vlad_ulimansky
Felicitari pentru articolul reusit! Veniturile obtinute din titlurile de stat Fidelis sunt si ele neimpozitabile? Daca nu, care este tax rate-ul pentru acestea? Multumesc anticipat!
Răspuns
    AndreiAutor
    Mulțumim pentru cuvintele frumoase. Da, și titlurile de stat Fidelis, precum și cele Tezaur sunt neimpozitabile.
bilan_lucian
Bună seara. As avea și eu o mica nelămurire la aceste titluri de stat pe termen mediu(3ani) și lung(5ani) Doband se va oferi anual la data scadență al fiecărui an? Ori se acumulează an de an....si la final se primește și dobanda și bani investiți. As fi foarte interesat de aceste investii și nu știu aceast mic detaliu. Deoarece as cumpără și as prefera să-mi primesc dobanda anual. Se poate asa?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj, Din păcate, pentru titlurile de stat, dobânzile sunt achitate la data maturizării. Adică, după cei 3 sau 5 ani veți primi înapoi atât banii investiți, cât și dobânda anuală aferentă perioadei contractuale x anii pe care s-a desfășurat contractul. Nu sunt un produs care să acumuleze dobândă compusă, adică să se adauge dobânda după fiecare an la suma investită și apoi inclusiv acea dobândă să acumuleze, la rândul ei, dobândă.
    neculai_isac
    Dl Andrei la trezorerie mi-a comunicat că anual pot să ridic dobânda iar în ultimu contract încheiat sunt specificate data când pot ridica dobânda. Se poate într-adevăr să ridici dobânda la data maturizării depozitului dar nu se capitalizează dobânda, așa că eu merg pe varianta de a folosi această dobândă anul.
      AndreiAutor
      Da, aveți dreptate. Dobânda se achită anual. Scrie și în prospectul de emisiune al titlurilor. Am greșit eu
    daniela_melneciuc
    Bună seara. Din ce am citit eu în acest articol, dobânda la titlurle de stat în euro ar fi 1,8℅/ an pentru perioada de 5 ani... Sigur nu e o greșeală?
      AndreiAutor
      Bună seara. Nu, nu este niciun fel de greșeală. Puteți vedea și acest link pentru confirmare https://www.bcr.ro/ro/persoane-fizice/economisire-si-investire/investitii/programul-fidelis.
    daniela_melneciuc
    K. Multumesc
neculai_isac
Buna seara. Sunt penionar și am strâns niște bani pentru... zile negre. Vă rog să-mi recomandați o modalitate legală de păstrare cu un beneficiu bun și cu riscuri minime. În prezent am investit în titluri de stat a căror dobândă este oarecum bună față de ce oferă majoritatea băncilor. Am investit și în ,, Simfonia" cumpărând unități de fond la BRD. Nepricepandu-mă la activitatea bancară cred că nu a fost o alegere bună deoarece după doi ani mergând să mă interesez de randamentul acumulat am fost informat că randamentul este în scădere, că ar fi fost foarte bun în urmă cu câteva luni. Vă mulțumesc.
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj, Ați acționat bine investind în produsele amintite. Din păcate, dată fiind valoarea inflației din prezent, vă veți trezi, cel mai probabil, la final de perioadă investiținoală că mai mult a fost erodată valoarea banilor decât ați câștigat din dobânda cumulată. Însă instrumente mai sigure nu există, astfel că, cea mai conservativă abordare mi-e teamă că este dată tot de titlurile de stat.
    neculai_isac
    Mulțumesc frumos.
nelu_donea
Vad ca se spune că titlurile de stat emise de Min. Finanțelor in cadrul programului tezaur sunt garantate integral de stat. Va rog sa-mi precizați si mie ce act normativ garantează aceste titluri de stat. Va multumesc !
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua, chiar pe site-ul Ministerului Finanțelor există un ghid al investitorului, în care, la capitolul 3 scrie acest lucru: https://www.mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/Ghidulinvestitoruluititluridestatiunie2019.pdf.
yasmin_jaber
Exista cumva o limita maxima de titluri de stat ce pot fi cumparate?
Răspuns
    AndreiAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Din datele oficiale privind emisiunile, nu se dau decât sumele minime ce pot fi investite, și anume 1 leu. Nu ni se spune nimic despre sume maxime. Așa că nu cred să existe o limită superioară, cu toate că unele emisiuni mai vechi avea o astfel de limită setată la 100.000 eur.
    mihaela_dogaru
    Buna ziua ,va rog sa ma lamuriti și le mine la o suma de 60000ron daca cumpar titluri de stat cu dobanda de 7%pe un an ,cata dobanda iau ?ca nu cred ca e asa de simplu..adică o sa iau 4200ron.?multumesc
      AndreiAutor
      Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Ei bine, fix atât de simplu este. La o sumă de 60.000 lei, depusă pe un an de zile, veți fi primit la final suma de 4320 lei (dobânda este de 7.2 % pe an). Dacă alegeți varianta pe 3 ani, veți avea o dobândă anuală de 4680 lei (dobânda este de 7.8 %), plătibilă anual. Rezultă un câștig de 14040 lei pe cei trei ani.
    laura melinda_stan
    Buna ziua, Andrei! Sa inteleg ca in cazul titlurilor de stat nu este vorba de dobanda cumulata? Adica, dobanda rezultata in primul an nu se acumuleaza sumei investite, astfel incat in anul 2 dobanda sa se raporteze la suma investita initial + dobanda din primul an?
      AndreiAutor
      Bună ziua Yasmin! Da, ai înțeles bine, în cazul titlurilor de stat dobânda nu se cumulează. În fiecare an ea este achitată către beneficiar, urmând ca la final de perioadă (fie ea doi, trei sau cinci ani) să îți fie returnat principalul, plus dobânda aferentă ultimului an.
    laura melinda_stan
    Cat de promt se vireaza dobanda anuala din titlurile de stat in contul bancar? De exemplu, daca trebuie sa se incaseze dobanda anuala in luna X, este sigur ca se vireaza in luna respectiva in contul bancar al beneficiarului (daca beneficiarul a optat pentru incasarea dobanzii in contul bancar)? Sau exista o anumita intarziere?
      AndreiAutor
      Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Dobânzile ar trebui să se vireze a doua zi după termenul de plată.