Școala financiară

Buget: ce este, cum realizezi unul + aplicație gratuită

buget

Ți se întâmplă ca de la o lună la alta să rămâi fără bani sau te împrumuți pentru a putea face față cheltuielilor lunare? Atunci cu siguranță este cazul să îți setezi un buget.

Chiar și dacă ai o economie personală sănătoasă, tot te-ar ajuta să îți faci o analiză atentă a intrărilor și ieșirilor monetare pe care le înregistrezi în fiecare lună.

Doar așa vei reuși nu doar să economisești bani, dar și să îți asiguri niște fonduri de siguranță, de care să te poți folosi în situații de urgență.

Ce este bugetul?

Un buget este o estimare a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă de timp viitoare bine determinată. Este utilizat de guverne, companii și chiar de către persoane fizice.

În esență, reprezintă un plan monetar pentru despre care se știe că sporește mult succesul financiar pentru oricine îl realizează.

La ce te ajută planificarea unui buget personal?

aplicatie buget

Ei bine, în primul rând, vei putea ține o evidență foarte clară a cheltuielilor pe care le faci lunar. Și nu doar atât, se va vedea și pe ce îți dispar sumele din conturi.

Totodată, vei avea în același tabel și toate veniturile care îți revin într-o anumită lună și un cash flow calculat în funcție de toate valorile pe care le introduci.

Ca atare, vei putea, dacă dorești, să îți schimbi puțin stilul de viață, reducând parte din banii atribuiți unuia dintre sectoarele neesențiale și mărindu-ți astfel economiile.

Cu alte cuvinte, vei avea o structură clar stabilită după care să te ghidezi și îți va fi mult mai simplu să îți gestionezi finanțele.

Aplicație buget de la Financer

bugetul personal

Știm că oricine poate realiza un tabel în care să își scrie toate intrările și ieșirile monetare lunare.

Dar noi, la Financer, ne-am gândit să venim în ajutorul vizitatorilor noștri cu un fișier Google Sheets, care este gata de completat.

Ține cont de faptul că acest tip de calcul al bugetului poate fi folosit de către orice persoană, indiferent dacă ești angajat, pensionar sau student.

Îți poți realiza analiza monetară doar ție individual, sau poți face un tabel cheltuieli lunare familie, dacă dorești.

Totodată, fișierul poate fi personalizat, prin introducerea de noi linii text sau prin modificarea ori eliminarea unora dintre cele existente deja.

Haide să îți explicăm puțin cum să completezi tabelul.

Google sheet-ul este compus din trei pagini, ce pot fi accesate din partea de jos: Cash flow, Încasări lunare și Cheltuieli lunare. Fiecare pagină va fi prezentată separat în continuare.

Cash flow

planificarea bugetului personal

Prima pagină în care ți se va deschide fișierul este cea numită cash flow. Luna și anul în care ne aflăm se completează automat.

Din nefericire, nu am putut seta ca denumirea lunii să fie în română, așa că va apărea doar echivalentul în limba engleză. Dar chiar nu credem că asta va fi o problemă.

În zona centrală a ecranului, vei găsi trei grafice care se vor realiza automat, în funcție de datele ce vor fi completate în paginile dedicate încasărilor și cheltuielilor.

La fel se va întâmpla și cu câmpurile intitulate Total încasări, Total cheltuieli și Total sume rămase. Toate acestea completează de la sine, după ce introduci tu cifrele aferente în paginile descrise anterior.

Practic, pagina de Cash flow este doar pentru a observa cum stai financiar. Tu nu ai nimic de trecut aici!

Încasări lunare

realizati bugetul familiei

Prima pagină în care va trebui să introduci tu date este cea dedicată încasărilor lunare!

Noi am gândit fișierul pentru a fi completat în două etape:

  • O dată la începutulul lunii, când introduci sumele pe care crezi că le vei încasa în intervalul ce urmează (cumva setându-ți și obiectivele lunare)

  • A doua oară la final de lună, când notezi sumele efective care ți-au intrat în conturi

Ulterior, se va calcula automat și o diferență între aceste două venituri ce va apărea în tabel.

După cum spuneam și în introducere, tabelul poate fi modificat după bunul plac, în funcție de tipul de venituri ale fiecăruia dintre noi. Pot fi șterse sau modificate rândurile existente, iar calculele ar trebui să funcționeze.

Dacă vrei să treci doar o singură dată sumele încasate în tabel, poți nota direct valorile în dreptul veniturilor Realizate.

Dacă notezi doar valorile plănuite, totalul și diferența vor apărea cu minus în față până când scrii și cifrele realizate, iar graficele și sumele din Cash flow vor fi eronate.

Cheltuieli lunare

bugetul personal

La fel ca la încasări, notează în dreptul fiecărui rând suma aferentă cheltuielii respective. Și acest tabel poate fi modificat, după necesitățile fiecăruia.

Din nou, tabelul a fost gândit să treci de două ori prin el, la început și la final de lună.

Dacă nu vrei să faci asta, poți nota direct cifrele în dreptul coloanei intitulate Plănuit de data aceasta.

Fă-ți bugetul lunar gratuit!

Începe și tu chiar acum să îți creezi un astfel de buget, apăsând butonul de mai jos.

Deschide tabel buget

Cum determini sumele pe care le introduci în tabel?

Ai fi uimit, dar de multe ori când facem astfel de exerciții, anumite venituri și, în special, celtuieli, sunt omise, fie că vrem sau nu asta.

În continuare, ne-am gândit să facem un ghid care să te ajute la completarea tabelului de mai sus cu date cât mai exacte.

Pentru o mai mare acuratețe a informațiilor, îți sugerăm să îți inviți și partenerul de viață și împreună să realizați bugetul familiei voastre. Două minți funcționează mai bine ca una.

Determinarea venitului

cheltuielile neprevăzute trebuie să aibă cel puțin următoarea pondere din venitul tău lunar

Aici vei face o privire de ansamblu asupra veniturilor tale și/ sau a familiei tale.

Amintește-ți ca întotdeauna când îți faci un buget personal să introduci toate fondurile pe care le încasezi, bineînțeles după ce ai scăzut taxele și impozitele datorate statului.

În felul acesta, sumele adunate vor fi unele reale, nete, ce pot fi cheltuite.

Iată cam care ar putea fi sursele de venit, chiar dacă nu toate apar în tabelul creat de noi:

  • Salariu – ai un venit variabil (ex: pe bază de comision), notează un salariu minim pe care te aștepți să îl primești în luna respectivă

  • Asistența maternală/paternală primită atunci când ai un bebeluș

  • Alocația copilului

  • Pensie

  • Ajutorul din partea statului, fie că vorbim despre cel dedicat persoanelor cu dizabilități, ori celor care sunt la pensie

  • Banii de buzunar pe care îi primești de la părinți, în cazul în care ești adolescent

  • Bonusurile periodice dacă știi că urmează să le primești de la job

  • Veniturile din chirii pe care le primești în fiecare lună

  • Banii din dividende, sigur, dacă este momentul să încasezi devidende

  • Orice alt venit pe care l-ai mai avea, introdu-l în buget la capitolul venituri

Estimarea costurilor cu locuința

La această categorie va trebui să scrii toate cheltuielile pe care le generează locuința în care stai.

Notează în buget, la acest capitol, următoarele lucruri:

  • Chirie – în cazul în care stai cu chirie, notează valoarea acesteia

  • Ipotecă – dacă ai luat un credit ipotecar, introdu în buget suma lunară ce trebuie plătită

  • Apă, încălzire, electricitate – uită-te pe facturile din anii precedenți și estimează niște valori pentru luna în curs

  • Costuri cu renovarea

  • Cheltuielile cu asigurarea obligatorie și, eventual, cu cea facultativă a casei

  • Curățenie și mentenanță – cât plătești pentru detergenți sau pentru a chema pe cineva să îți facă lunar curat

  • Întreținere, incluzând gunoiul, care în unele orașe se plătește separat și fond de rulment

  • Reparații, dacă plănuiești să le faci în luna în curs

  • Alte cheltuieli care țin de casa sau apartamentul în care locuiești, trebuie trecute într-un buget personal

Costuri cu mașină, transport și călătorii

La acest capitol, notează toate cheltuielile pe care le ai atunci când te deplasezi. Fie că este vorba de mașină, autobuz, tren etc.

Iată ce trebuie să se regăsească aici:

  • Credit auto – dacă ai un credit auto activ, atunci sumele plătite lunar trebuie înscrise în buget

  • Asigurarea mașinii, atât RCA-ul, care este obligatoriu, cât și un eventual CASCO

  • Combustibil – fă o estimare în funcție de prețul mediu al carburantului și de drumurile pe care le faci lunar

  • Reparații, mentenanță și service, dacă este cazul în luna în curs

  • Taxele cu parcarea – pe lângă cea din jurul reședinței, ia în calcul și sumele plătite pentru parcajul pe spațiul public

  • Alte forme de transport – costul cu abonamentul de la metrou sau de la RATB, biletele de tren, cele de avion etc.

Alte cheltuieli fixe

Toate celelalte cheltuieli lunare constante, indiferent de natura lor, trebuie trecute tabelul de buget personal.

La acest capitol, putem aminti:

  • Alte tipuri de asigurări, cum ar fi cele de sănătate, pentru telefonul mobil etc.

  • Babysitting – dacă ai un copil mic și plătești pe cineva să stea cu el, cât timp ești la muncă

  • Plata unor credite pe care le ai active, dar care nu țin de locuință sau mașină

  • Abonamente – la internet, televiziune, telefon fix și mobil, la sala de fitness și orice alt serviciu care

  • Sumele investite într-un fond privat de pensii

  • Ivestiții – dacă, să zicem, ți-ai setat ca în fiecare lună să investești anumite sume de bani, atunci le poți trece și pe acestea aici

  • Toate celelalte cheltuieli lunare constante pe care le-ai mai avea și care nu țin de capitolele prezentate anterior

Cheltuieli variabile

tabel cheltuieli lunare familie

Tipul acesta de cheltuieli diferă față de cele de până acum, prin natura inconstantă pe care o au.

Iată ce ar trebui să conțină un buget personal, la acest capitol:

  • Mâncare – notează aici absolut tot ceea ce mănânci și bei, de la chipsuri, la vin

  • Igienă și produse cosmetice – săpun, șampon, gel de duș, parfumuri, machiaje, creme, loțiuni etc.

  • Consumabile – hârtie igienică, șervețele, detergent, balsam de rufe, cârpe pentru praf și altele

  • Îmbrăcăminte și încălțăminte – notează dacă plănuiești să faci cumpărături în luna în curs și cam care ar fi valoarea lor

  • Vizitele la medic și la dentist

  • Activități de relaxare și micile plăceri – excursii sau poate sumele cheltuite pe unele hobby-uri precum ciclismul sau hiking-ul

  • Alte cheltuieli variabile, cum ar fi întreținerea unui animal de companie, banii de buzunar al celui mic, cadouri aniversare etc.

  • Tot aici pot fi incluși și banii pe care îi dai pe diverse plăceri vinovate, cum ar fi pe țigări sau alcool

10 sfaturi legate de crearea unui buget individual

cheltuieli lunare

Știm că la o primă vedere, construirea unui tabel venituri și cheltuieli poate părea ca o acțiune extrem de copleșitoare și obositoare.

Acesta este și motivul pentru care am realizat fișierul Google Sheet, ca să te determinăm să îți faci o analiză financiară atentă și cât mai exactă.

Chiar și în țări cu o cultură financiară mult mai avansată față de a noastră, numărul celor care reușesc să își creeze un buget lunar este foarte redus.

Să luăm exemplul Statele Unite ale Americii, unde statisticile ne arată că abia dacă 40 % din totalitatea angajaților înregistrați cu forme legale la Ministerul Muncii își creează un astfel de tabel.

Cu toate acestea, toți specialiștii financiari sugerează faptul că fără un buget individual bine pus la punct nici nu se poate aduce vorba de mărirea economiilor sau de plata datoriilor.

Iată de ce, suplimentar față de tot ce ai citit până acum, ne-am gândit să te mai ajutăm cu încă 12 sfaturi care vor face întreg procesul de redactare a bugetului individual mult mai simplu și mai plăcut.

1. Începe realizarea unui buget individual

Primul, și probabil cel mai important pas, este acela de a te convinge tu pe tine că într-adevăr vrei și că este bine să întocmești un buget individual.

Așadar, nu lăsa pe mâine ce poți face azi și apucă-te chiar în clipa aceasta de treabă!

Dă click pe acest link și apucă-te de completat tabelul!

2. Află cât de mult deții

bugetul personal si de familie

Dacă ai bani în conturi de economii, sume investite în acțiuni sau în fonduri de investiții, ori în oricare alt instrument financiar, atunci ar fi bine să afli exact care sunt valorile totale pe care le deții.

Cu ce dobânzi au fost investiți banii și/sau care sunt cheltuielile lunare pe care le vei avea din cauza fondurilor respective (spre exemplu, profitul rezultat din acțiuni este impozitabil).

Toate aceste informațiile sunt foarte importante în determinarea venitului net individual.

3. Descoperă cât de mulți bani produci

ce pondere trebuie sa aiba cheltuielile neprevazute

Pentru unii (cei cu salariu fix) acest pas este mult mai simplu decât pentru alții (cei cu plată la oră sau pe bază de comisioane).

Sfatul nostru este ca, în cazul în care venitul tău este unul variabil, să încerci să stabilești un salariu lunar mediu, indiferent de modul în care acesta este încasat.

Ca atare, fă o medie a sumelor încasate în ultimele luni (cu cât mai multe, cu atât mai bine – de preferat între 6 și 12), iar rezultatul îl vei putea cosidera drept valoarea medie și îl vei putea nota aici.

Aceia dintre voi care sunteți ceva mai conservativi, veți putea alege să introduceți în tabel suma cea mai mică ce a fost încasată în decursul ultimului an.

Astfel, veți avea siguranță că acest buget 2021 va fi unul realizat pentru cel mai rău scenariu posibil.

4. Descoperă care sunt cheltuielile lunare

buget familie

Și acest pas se poate dovedi a fi unul extrem de dificil și de enervant pentru mare parte a celor ce vor să întocmească un buget personal corect.

Aici vei introduce toate cheltuielile repetitive, cum ar fi cele cu întreținerea, curent, abonamente la sala de forță sau la un operator de telefonie mobilă etc.

Și ele pot fi trecute, dacă vrei să ai un control mai bun asupra acestui buget individual pe care îl întocmești, în categorii separate, așa cum a fost prezentat puțin mai sus.

Cum, la fel ca în cazul celor cu venituri neregulate, și cheltuielile recurente vor diferi de la o lună la alta, sfatul nostru este să faci o medie a facturilor plătite anul trecut și să trezi rezultatul la acest pas, drept o plată medie lunară.

5. Vezi care este cash flow-ul tău

gestionarea bugetului personal

Firește că din venitul net va trebui să scazi și cheltuielile lunare, lucru pe care tabelul nostru îl va face automat.

Rezultatul îți va spune dacă ale tale cheltuieli sunt mai mari sau mai mici decât sumele pe care le încasezi.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca prieteni de-ai noștri care au completat fișierul și care erau siguri că reușesc să adune sume frumușele de la o lună la alta să aibă numite surprize la acest punct!

Asta deoarece ei nu făceau decât să ruleze niște volume măricele de bani, dar fără ca acestea să se și acumuleze. Practic, ce luau dintr-o parte, cheltuiau în alta și nu rămâneau cu mare lucru.

6. Fă ajustările necesare

Ideal ar fi ca la pasul 5 să îți fi dat seama că nu te întinzi mai mult decât îți permite pătura. Dacă așa stau lucrurile, te felicităm!

Dar cel mai probabil, vei realiza că va trebui să faci ceva modificări în obiceiurile lunare, pentru a restabili un echilibru între venituri și plăți – ușor de zis și greu de făcut. Dar nu imposibil.

Te vei putea folosi chiar și de o pagină de pe site-ul nostru care îți va oferi 200 de sfaturi despre cum să faci economii, unde suntem siguri că vei găsi o mulțime de ponturi care te vor ajuta să îți mărește suma pusă de-o parte lunar.

7. Ajustează fiecare categorie conform realității

Prețul benzinei, inflația, valoarea IRCC, dobânda de referință – toți acești factori pot face ca ale noastre cheltuieli lunare înscrise în tabel, din senin, să nu mai fie conforme cu realitatea în care trăim.

Așa că încearcă să ajustezi al tău buget individual de fiecare dată când observi că există diferențe majore între ceea ce ai scris tu și variațiile economiei naționale.

8. Plătește-te pe tine mai întâi

ce este bugetul

Dacă observi că, la final de buget 2021, ai ceva sume importante pe plus, alege să le investești în tine. Cum faci asta?

Deschide-ți conturi de economii, intestește în fonduri mutuale, în obligațiuni, în P2P sau chiar în dezvoltarea ta personală sau profesională.

Totodată, oferă-ți și câteva momente de respiro sub forma unor vacanțe, concedii sau mici excursii, ce te vor ajuta să scapi de stres și să devii mai productiv.

9. Notează, monitorizează și fii disciplinat

Finalmente, menținerea unui buget individual nu este un lucru greu, dar nici ușor.

Va trebui să te auto-disciplinezi, astfel încât să monitorizezi odată la câteva săptămâni (de preferat la început și final de lună) datele notate în tabel, pentru a te asigura că totul este corect și că rezultatele vor fi unele reale.

Va fi necesar să păstrezi bonuri, să scrii fiecare cheltuială și să privești lucrurile obiectiv.

Totodată, dacă vrei să ai un cash flow pozitiv, cel mai probabil va trebui să renunți la anumite mofturi, pe care în mod cert știi că le ai.

10. Creează-ți un fond de urgență

buget de familie

Dacă nu vrei să te vezi nevoit să îți mărești datoriile lunare împrumutându-te la cine-știe-ce valori ale dobânzii când apare o situație neprevăzută, te sfătuim să îți creezi un fond de urgență.

Mai toți analiștii financiari sugerează că cel mai bine ar fi ca un astfel de fond să fie de 6 – 12 ori mai mare decât cheltuielile lunare dintr-o lună obișnuită.

Ori, cu tabelul nostru va fi foarte simplu de estimat valoarea la care trebuie să ajungi pentru a te considera protejat.

Ponturi finale despre bugetul personal

  • Păstrează toate chitanțele, indiferent de lucrurile achiziționate, iar apoi contorizează-le

  • Verifică și tranzacțiile pe care le-ai făcut cu cardul bancar, pentru o mai mare acuratețe

  • Dacă există o discrepanță între bugetul setat și realitate, și crede-ne că la început vor fi multe, verifică tabelul și confruntă-l cu realitatea, pentru a vedea unde s-a greșit

  • Sumele suplimentare generate de pe urma realizării unui buget personal, investește-le sau depune-le într-un cont de economii, pentru a avea siguranța că nu le vei cheltui aiurea

  • Oferă-ți momente de respiro din când în când. Nu vei putea duce o viață în completă austeritate. Mai meriți câteodată să îți iei și câteva zile libere

  • Dacă se întâmplă să intervină niște cheltuieli neprevăzute, ia din banii pe care îi ai puși deoparte, special pentru astfel de situații și care au rezultat tocmai datorită unui buget bine realizat

Să îți faci un buget nu este greu

Știm că la o primă vedere, ar putea părea puțin cam greu să îți creezi un buget individual.

Dar crede-ne că odată ce începi și vezi exact ce sume încasezi și ce cheltuieli ai, vei dori să îți tot înbunătățești situația materială.

Cu siguranță că unii dintre noi trebuie să își modifice complet stilul de viață pentru a reuși să își mărească economiile. Dar credem noi că de asta ai început să citești articolul, nu? Pentru că vrei să schimbi ceva la tine.

Ei bine, cu ajutorul tabelului nostru de buget și cu multă voință, suntem siguri că la anul pe vremea asta vei avea sume importante de bani în conturile bancare.

Fă-ți un buget acum!

Consideri că acest articol a fost util?

9 persoane din 9 au considerat articolul util

Andrei este managerul general al Financer România. Expert în finanțe personale, pasionat de investiții și fan al domeniului FinTech, și-a dezvoltat în ultimii ani o carieră în marketing-ul digital. Prin cele peste 200 postări de pe site, dorește să ofere sfaturi tuturor cititorilor, astfel încât aceștia să poată deveni independenți din punct de vedere financiar cât mai repede .

Share pe
Read IconVizualizări: 19126
Utimul update iunie 25, 2023

KidsFinance App
Deși este multă informație de absorbit dintr-o dată, este o postare foarte folositoare! Pentru a fi cot la cot cu informația prezentată, recomandăm un tabel Excel deschis în timpul parcurgerii acestei postări. În acest fel, cantitatea informației va fi în balanță cu experiența practică, iar asta va facilita la înțelegerea conținutului. Este o postare ce poate fi “Bookmarked”, iar apoi citită pe parcurs, în funcție de timpul disponibil, pas cu pas. Mult succes tuturor în setarea bugetelor proprii!
Răspuns